Noi


Noi, cei din linia întâi,
am învăţat incredibil de repede
cum să murim câte puţin în fiecare zi,
pe muţeşte,
să nu deranjăm liniştea lumii.
Noi, cei pe care nimeni nu-i întreabă vreodat
ce mai fac, cum mai sunt,
de trăiesc ori au murit uitaţi
în colţul lor ascuns,
am învăţat să ardem şi să ne adunăm cenuşa
cu lumina ochilor,
s-o dăruim cerului să ne-o spele cu albastru
ca să renaştem apoi ca pasărea Phoenix
iar şi iar, de nouă ori,
până nu rămâne din noi decât lacrima
curată a ploii.
Atunci ne luăm de mână
ne aruncăm în gol din nori cumulonimbus
şi ne afundăm tăcuţi
în pământul ce ne primeşte,
însetat, pe fiecare.
Noi, stingherii nimănui,
am învăţat să cădem în cer
cu gustul amar al cuvântului
ce-a murit pe buze,
nerostit.