De dor


E minunat pentru oameni
că noi doi suntem aşa,
tu în marginea ta de zare,
eu în marginea mea cer
şi purtăm amândoi
echilibrul lumii în braţe.
E foarte bine că am rămas
fiecare în punctul lui cheie,
altfel pământul s-ar răsturna
şi omenirea s-ar face scrum
de la flacăra ce-ar uni într-o zi
trupurile noastre îmbrăţişate.
Da, e ideal că trăim așa,
cu toată lumea între noi
şi oamenii habar nu au
că trebuie să ne mulţumească
în fiecare dimineaţă
pentru răsărit.
Doar noi ne prăbuşim,
prin implozie, eu
în capătul meu de zare, tu
în marginea ta de cer,
și ardem până la cenuşă,
de dor.

De-ţi va fi dor


Şi de-o să-mi fie dor de tine,
ce să fac?
De-ți va fi dor
să-mi scrii pe-o lacrimă
ce se prelinge pe obraz.
Vântul o va sorbi
şi-o voi citi-n şoapta lui.
O să-ti trimit o-mbrățişare
pe-o aripă de fluture, tu
să-l ocroteşti pentru o clipă
în palmă.
De-mi va fi dor
mă voi strecura tiptil în visul tău
şi-oi săruta palma în care-a stat,
pentru o clipă,
îmbrățişarea mea.

Căuş


Am să mă aplec şi-am să-ţi sărut
mâinile amândouă,
adânc, în căuş,
acolo unde linia vieţii
se întâlneşte cu linia inimii
să se îmbrăţişeze pe ascuns.
Palmele tale vor căuta însetate
urma buzelor mele în mătasea pielii
tuturor femeilor pe care,
vremelnic,
le vei mai ţine-n braţe.