Pînă la tine,
tăcerile mele erau liane
în mijlocul pădurii, trăiau ascunse
adînc, ferite de ochi răi
de oameni.
Inima-mi bătea egal,
tic-tac, tic-tac,
închisă între gratiile
unei colivii albastre,
pînă la tine.
Oamenii roiau în hohote
în jurul meu, vorbele
le erau săgeți otrăvite
ce se înfigeau adînc, în carne,
pînă la tine.
Eu nu m-am împlinit în nimeni
ca acum, cînd tăcerile noastre
unite plimbă luna de mînă prin
vacarmul marelui oras.
Pînă la tine.
dragoste
De n-ai fi venit
De n-ai fi venit,
te-aş fi inventat
într-o noapte tîrzie de vară,
cînd lumea în jurul meu
se prăbuşea ca un castel de cărţi de joc
te-aş fi modelat în gînd,
ţi-aş fi desenat inima
cu degetul muiat în sînge
şi i-aş fi poruncit să bată pentru mine,
aş fi furat din culorile răsăritului
şi ţi-aş fi pictat ochii senini,
aş fi smuls o rază de soare
şi ţi-aş fi desenat cu ea un zîmbet.
De n-ai fi venit
te-aş fi născut din amintiri
şi m-aş fi minţit că m-ai iubit,
cîndva.
Ce şansă uriaşă am
că m-ai văzut şi te-ai oprit
preţ de un zîmbet,
exact cînd visul frămînta în lut.
Învaţă-mi gîndul
Învaţă-mi ochii să vadă dincolo de ochii tăi
cînd mă priveşti adînc în ei,
învaţă-mi gura
să nu-ţi mai rostească numele,
Învaţă-mi sărutul să-ţi uite buzele,
învaţă-mi inima să nu mai bată
pentru tine,
învaţă-mi gîndul să te ocolească,
învaţă-mi visul să nu mai bată nopţile
pînă la tine.
Învaţă-mă, eu sunt elevul ideal,
pe inima mea
s-au făcut operaţii fără anesezie,
în ochii mei
s-au adunat apele tuturor mărilor lumii,
în mîinile mele
s-au aşezat toate galaxiile pierdute,
doar gîndul a rămas neîmblînzit.
Învaţă-l să te uite
şi poţi pleca, fii sigur că nimic
nu va rămîne-n urma ta.
Cu tine
Visele mi se împlinesc
cu tine
ochii mi se limpezesc
cu tine,
buzele mi se umezesc
cu tine,
inima îmi bate în piept
la tine.
Tu eşti în toate gîndurile
ce se nasc peste zi
în mine,
îmi umplu plămînii cu viaţă
din tine,
ca-ntr-o biserică te-aşezi
în mine
şi-n ochi mi-aprind lumina
cu tine.
Îmi eşti sfîrşit şi început
moarte îmi eşti şi înviere,
blestem şi binecuvîntare.
Mă lepăd de mine în fiecare seară
şi mă-mbrac în tine
ca-ntr-o hlamidă purpurie,
de împărat.
Te iubesc.
De dor
Iubitul meu,
de dorul tău,
inima mea,
povară grea,
azi a fugit
şi-a rătăcit
pe drum pustiu
şi eu nu ştiu
cum s-o găsesc
să nu cerşesc
în colț de cer
visul stingher
ascuns de-o stea
cu gura ta.
Dă-mi ochii tăi
să iau din ei
lumina vie
să o îmbie
să se întoarcă
şi să-mi aducă
visul pierdut
şi un sărut
să-l sorb uşor
ca să nu mor
de dor.
Tic-tac
Nu te întreb de unde vii,
nu te întreb cînd ai să pleci,
atît cît stai am să te-aştept
zi de zi
cu bătaia inimii la uşă,
noapte de noapte
cu zbaterea visului sub pleoape.
Eu nu te-ntreb cît ai iubit
pînă m-ai găsit
şi m-ai ales din bîlciul colorat
al lumii,
îngenunchez
şi-ţi spăl picioarele
cu ploi strînse în ani
de aşteptare
şi te aşez desculţ
în leagănul inimii.
Deschide braţele
să-mi găsesc culcuş
în stînga fiinţei tale,
acolo unde bate ceasul inimii.
Nu te întreb de unde vii,
nu te întreb cît ai iubit,
vreau să-mi rămîi,
vreau să-ţi rămîn
bătaie de inimă.
Tic-tac.
Ţi-aduci aminte?
Ţi-aduci aminte?
Era pe vremea-n care ploaia
avea parfum de stele
şi visele înmugureau în doi.
Tu ai plecat şi eu am rîs,
ştiam c-ai să te-ntorci,
că niciun dor nu mai trăia
în lume, fără noi.
Şi-ai revenit cînd s-a-nserat
dar ochii tăi purtau ascunse-n ei
minciuni iar visele
zdrobite s-au revărsat
în lacrimi pe alei.
Azi zici c-a fost iubire,
nu scurtă nebunie.
Şi dac-a fost, unde-a plecat
iubirea care ne-a legat?
Ce demon crud s-a mîniat
şi ne-a lovit de moarte
pe-amîndoi?
Ţi-aduci aminte?
Era o vreme-n care ploaia
purta parfum de stele
şi noi visam în doi.
tîrg
Mi-am vîndut inima
pe-o mînă de vise colorate.
Le-am umflat pe rînd
am pus în ele cîte un strop
de sînge cald,
o bătaie de pleoapă,
o lacrimă
și-un gînd,
le-am legat bine
și le-am dat drumul
să zboare.
Niciunul n-a găsit drumul înapoi.
Îngheț
au înghețat ferestrele
azinoapte,
cînd mi-ai trimis crivățul
din nordul gîndului spre inimă.
În mine doar ochii
mai ard sub giulgiul
de sticlă, înghețul
m-a prins cu sufletul
descoperit.
De moarte
ții minte cînd m-ai luat
de mînă și m-ai dus
în cer?
atunci m-am molipsit
de moarte
și mor cu o lacrimă
în fiecare zi în care
tăcerile
cresc ziduri între noi.
Amăgiri 