Ţi-aduci aminte?
Era pe vremea-n care ploaia
avea parfum de stele
şi visele înmugureau în doi.
Tu ai plecat şi eu am rîs,
ştiam c-ai să te-ntorci,
că niciun dor nu mai trăia
în lume, fără noi.
Şi-ai revenit cînd s-a-nserat
dar ochii tăi purtau ascunse-n ei
minciuni iar visele
zdrobite s-au revărsat
în lacrimi pe alei.
Azi zici c-a fost iubire,
nu scurtă nebunie.
Şi dac-a fost, unde-a plecat
iubirea care ne-a legat?
Ce demon crud s-a mîniat
şi ne-a lovit de moarte
pe-amîndoi?
Ţi-aduci aminte?
Era o vreme-n care ploaia
purta parfum de stele
şi noi visam în doi.