Aș fi vrut să te strig, să-ți arăt
ce frumos se reflectă nopțile în apa ochilor mei,
cît de viu e orașul din mine
cu toate ferestrele luminate
în fiecare seară.
As fi vrut să te chem
dar îmi intrase un nor negru
în ochiul drept iar gîndul
mi s-a întunecat și te-am uitat.
Te chem, uitatule,
numele meu te-mbie,
cum ademenește flacăra fluturii albi
în nopțile de vară,
poate-mi răspunzi înainte de răsărit.
Mi se zbate viața în piept,
pasăre-albastră cu aripi de sticlă
și eu nu mai știu cum să-i dau drumul
să zboare, căci gîndul meu întunecat
a rătăcit numele tău.