Vorbeam la telefon cu o prietenă cînd am auzit bătaia în ușă. Am ignorat-o, dar ei știau că sunt aici.
– Primiți cu sorcova?, am auzit două glasuri mici de dincolo de ușă. Aceeași întrebare, ușor defazată, pe două voci.
-Stai să deschid ușa, c-au venit copiii să mă sorcovească, i-am zis prietenei mele și am deschis. La ușă, doi țînci, un el și-o ea. De fapt, o ea și-un el dacă e să fiu corectă, că ea era mai mare. Și la propriu și la figurat.
– Primeasc, mami, le-am zîmbit.
Încurajați de zîmbetul meu, s-au apucat să-mi ureze cu sîrg. ”Sorcova, vesela, să trăiți să înfloriți, ca merii ca perii…”, tot așa pînă ”la anul și la mulți ani!”. Nu-i puteam opri, era păcat. I-am ascultat amuzată cît timp s-au concentrat pe urare, apoi pe Baghera mea și la sfîrșit întins o hîrtie de 10 lei.
– Știți, noi nu împărțim banii, a zis ea, cu hotărîre. Doar dulciurile!
– Dați-ne cîte o hîrtie de 5 lei la fiecare, a adăugat el, plin de aplomb.
Ia uite frate, puștiulică, la cei trei ani ai lui, știe banii și știe că 5 e jumatea lui 10. Dulciuri n-aveam, două hîrtii de 5 lei nu aveam și nici alta de 10 lei ca să le dau la fiecare cîte una.
– Mami, rău îmi pare, dar trebuie să vă descurcați așa, că eu alți bani nu am. Uite, dacă vă mai dă cineva bani schimbați, faceți împărțeala atunci.
– Da, dă-mi-o mie, a sărit puștiul. Ne-o schimbă mami, îți dau eu 5 lei pe ea!
Ea a luat repede bancnota și-a dosit-o în buzunar.
– Neeee, lasă tu! Stă la mine, că eu sunt mai mare! L-a blocat și i-a întors repede spatele, să sune la următoarea ușă. S-a grăbit și el să se ducă după ea.
Am simțit așa, o mîndrie de gen. Femeile sunt afurisite de mici, fraților, știu foarte bine și ce vor, și cînd și, mai ales, cît vor! I-aș mai fi dat ceva puștioaicei, de-aș mai fi avut, măcar pentru hotărîrea ei.