Căldura din ultimele zile m-a pus la pat și uite că încă nu mi-am revenit pe deplin, deși mă străduiesc și să trag de mine, că mîine e abi vineri și trebuie să fiu aptă să mai supraviețuiesc o altă zi în cuptor. Nu știu cum, dar trebuie, prea depind multe suflete de rezistența și existența mea.
Plouă ușurel, din cînd în cînd fulgeră, apoi aud cum tunetul zguduie geamurile de la mașinile parcate pe lîngă bloc. S-a răcorit puțin, se simte cum intră aerul primenit pe geamurile larg deschise, dar nu reușește să scoată cu totul aerul fierbinte adunat la etaj. Dezavantajul de a avea doar acoperișul deasupra capului.
Baghera mea privește strada dintre ghivecile de flori. Din cînd în cînd se oprește și-și curăță sistematic blănița. E o maidaneză, o pisică de rasă comună, europeană, culeasă anul trecut din curtea IOR2, pe unde rătăcea flămîndă și foarte gravidă la cel mult 7 luni. A fost o eroină. A știut să vină să ceară de mîncare, să se gospodărească singură pe timpul sarcinii și să nască doi puiuți pe care i-ar fi apărat cu prețul vieții. A știut cînd să tacă și cînd să vorbească, și mai ales cui. Pînă la urmă s-a ales cu o căsuță și cu un om dispus să-i asigure un trai decent, hrană zilnică, apă și un adăpost pe vreme rea.
Din cînd în cînd tînjește după libertatea de odinioară. Atunci se duce la ușa de la intrare, se ridică în două lăbuțe și încearcă să descuie. A fost atentă și s-a prins că la asta folosesc cheile uitate în broască. Normal că nu reușește și mă roagă cu glasul ăla mic să-i deschid. I-am deschis de cîteva ori. A ieșit pe hol și-a așteptat cuminte la ușa de pe palier, poate-poate vine cineva să-i dea drumul pe scări. M-am dus și-am adus-o înapoi. S-a resemnat. Cred că își dă seama că afară nu mai există decît în caz excepțional, dacă eu nu mai sunt. Sau dacă niciuna din noi nu mai poate plăti rata. E o supraviețuitoare, totuși și sunt convinsă că nu i-ar lua mult să se obișnuiască și în cazul ăsta extrem.
În felul ei felin și independent, mă iubește. Îmi răspunde cînd îi vorbesc, vine în fugă cînd o chem, se tolănește lîngă mine cînd lucrez, îmi fură nimicurile de pe birou cînd are chef de joacă și n-o bag în seamă, se lipește de mine cînd mi-e rău. Aș putea spune că-i dependentă de prezența mea și n-aș greși prea tare, în definitiv, toate animalele devin dependente de prezența mea, după un timp. Azi nu mi-a fost bine și nu s-a urnit de la picioarele mele.
Nu are decît blănița de pe ea pe care o curăță obsesiv de cîte ori crede că s-a murdărit. A făcut doi pui care nu-și mai amintesc cu siguranță de ea. Ea își mai aduce aminte din cînd în cînd, tresare și fuge la fereastră cînd aude pe afară plîns de pisoi. La un moment dat mă distram punîndu-i filmulețe cu pui de pisică. Devenea brusc atentă și alerga să vadă ce se întîmplă, cine și de ce plînge. Era nedumerită că nu descoperă și dădea ocol laptopului, cu frustrarea mamei care știe că-i sunt puii în pericol și nu ajunge la ei. Apoi m-am liniștit, mi-am dat seama că distracția mea e un chin pentru ea. Poate că am avea ceva de învățat dacă suntem puțin atenți la animalele noastre.
Acum plouă și ea urmărește stropii ascunsă printre ghivecele de pe balcon. Din cînd în cînd, cîte o vrăbiuță coboară razant să se scalde în jgheabul plin și parcă-parcă s-ar duce s-o ajute. Stropii de ploaie se sparg tăcuți de barele de metal iar ea îi urmărește atentă cum se împrăștie pe geam. E fascinată de apă, ar sta minute în șir să o privească cum curge și de-aș lăsa-o, cred că ar intra cu mine și la duș.
Mă gîndesc că îmi seamănă, într-o oarecare măsură. Poate că animalele știu să-și aleagă oamenii potriviți, atunci cînd sunt lăsate să aleagă. Doar oamenii reușesc extrem de rar să-și aleagă oamenii potriviți.