În mijlocul cîmpiei întinse e o şosea pustie. În dreapta, cît vezi cu ochii, dai de pămînt arid pe care doar cîțiva ciulini dansează purtați ușor de vînt, în stînga la fel, înainte şoseaua şerpuieşte printre două şiruri de copaci noduroşi cu trunchiuri groase, atît de bătrîni că nici ei nu ar mai şti să spună cîţi ani au. Duzi, plopi pitici, sălcii curgătoare se înşiruie cuminţi la distanţe relativ egale de-a lungul şoselei solitare. Între crengile copacilor aşezate haotic sute de cuiburi de ciori populează zona pustie, transformînd-o într-un cartier select, doar al lor. Sub cerul albastru fără umbră de nor lumea se-ntinde tăcută la soare.

Sus, pe un curent liniştit de aer, Grigore, un cioroi bătrîn, mîndru reprezentant mustăcios al familiei corvidae-lor, stă cu aripile întinse şi scrutează zarea. Îi place să simtă aerul cum trece blînd peste pene şi-l face să plutească fără să mişte vreun muşchi deşi toate simţurile sunt încordate la maxim, să poată ţine piept curentului care l-ar rostogoli într-o clipă de neatenţie. E o tehnică ce se învaţă cu vîrsta, nu o ştie orice păsăroi.

• Craa-craa-cra. Să-mi bag ciocul, era cît pe ce, exclamă cu năduf cînd văzu undeva, în mijlocul cîmpului cum fiul lui tocmai ce scăpase, la mustaţă, un şoarece de cîmp. Abil, şoarecele s-a ascuns exact cînd ciocul puternic, încovoiat, era să-l înhaţe. Cioroiul cel tînăr  rămase cîteva secunde descumpănit, da se redresă repede şi se aşeză nervos pe-o brazdă uscată.
• Băi, tată, da’ n-ai altceva de făcut? Nu vezi că eşti cobe? Dacă nu stăteai acolo, ca un popîndău să se sperie şoarecele de tine, îl prindeam, mă.
• Prindeai pe dracu. Trebuie să mai înveţi, să rămîi fără caş la gură înainte de a te da mare vînător.

• Bine că eşti tu mare, croncăni înciudat tînărul. Mare şi prost.

• Cra! Te-am auzit, să ştii. Măcar eu am un avantaj faţă de tine, am avut părinţi deştepţi. Trăiau într-un plop înalt în mijlocul oraşului. Ştii tu ce greu e să trăieşti în oraş, printre atîţia oameni şi maşini? Ştii pe dracu. După logica ta de cartier, tu eşti copilul unui prost, cît de bun poţi fi?

• Craaa-craaa-craaa!, se aude imperativ din primul dud. Bătrînul îşi îndreptă imediat atenţia spre strigăt. E consoarta, care stă de două zile pe ouă.  Din dud se aude aceeaşi voce iritată.

• Ce faci, cîrîitoare bătrînă? Ai uitat că trebuie să aduci de mîncare?

„Să-mi moi pana, am uitat de Bombonica.”

• Nu te-am uitat, frumoasa mea, ce crezi că făceam aici? Scrutam zarea să găsesc ceva de vînat.

Scrutai pe mă-ta, iar te-ai urcat să te legeni ca un leneş pe curentul ăla, fără să dai din aripi.  E ultimul an în care-ţi mai scot pui, aşa să ştii. Anul viitor să-ţi scoată una care poate să trăiască fără mîncare.

Hai, păsărică, nu te supăra, acum mă întorc, ai puţină răbdare, încercă el fără prea mare convingere să-și îmbuneze consoarta. Uf, Aghiuță m-a pus să scot un sunet, aș mai fi putut să plutesc în voie cel puțin un sfert de oră. Poate-aș fi zărit ceva cu care să-i înșel foamea suflețelului. Gura mea proastă, că nu-mi leagă nimeni ciocul să nu-l mai pot deschide cînd nu trebuie. Măcar un pui de broască de-aș vedea, deși știu că aș enerva-o și mi-ar da cu el în cap. S-ar chema că am încercat, nu? De ce nu pot să stau eu pe ouă, să-mi aducă ea de mîncare? Să mă fi născut pinguin, să am peștele asigurat, se căina bietul Grigore în timp ce scruta cîmpul în căutare de ceva cu care să-i închidă gura consoartei. Zări un camion încărcat cu grîu ce înainta greu pe șoseaua pustie. Se grăbi să dea din aripi ca să ajungă primul să-şi umplă ciocul cu grăunţe. Dacă se trezeşte tot cartierul, nu i-ar mai ajunge nici pe-o măsea. Coborî  razant în mijlocul grămezii din remorcă, luă o gură plină de grăunţe şi dădu să plece vesel către cuib. O să vadă cît scandal o să mai facă şi nemulţumita aia de cioară bătrînă. Din direcţia opusă camionului, se apropia o bicicletă. Omul care pedala haotic, măsurînd şoseaua de la un capăt la celălalt, pe lăţime. „Uite ce distracţie şi la beţivul ăsta”, gîndi cioroiul. „Are norocul beţivilor că n-a întîlnit nicio mașină, altfel l-ar fi făcut zob vreuna, cu siguranţă.”   Nu termină bine gîndul, îşi strînse aripile şi coborî să-şi hrănească consoarta și în momentul în care el se agăţă cu ghearele încovoiate de marginea cuibului şi aplecă ciocul ca ea să-şi înghită grăunţele, pe şosea se auzi un claxon lung, un pocnet metalic şi-o bufnitură. Surpriza îl făcu să-nchidă brusc pliscul şi să prindă în cleştele cornos limba consoartei.

Craaaa! Fii atent, cretinule, că mă laşi fără limbă şi te omor.

Cioroiul se desprinde de cuib și dă rapid din aripi.

• Cra-cra! N-ai auzit?

Am auzit.

Ăsta e beţivul cu bicicleta.

Ce beţiv?

Unul, nu-l ştii tu. Mă întorc imediat, îi aruncă în grabă, se întoarse în zbor şi scrută şoseaua de la înălţime, suficient de repede cît să vadă camionul alergînd cu viteză înainte, bicicleta încolăcită de trunchiul unui dud şi pe biciclist căzut într-o rînă, în şanţ. Se aşeză concănind lîngă omul cu ţeasta zdrobită, ce-şi trăgea ultima suflare în timp ce pămîntul sugea lacom sîngele ce ţîşnea din rana deschisă de la tîmplă. În jurul lui se adunară imediat, aproape toţi cioroii cartierului.  Cei ce nu mai aveau loc să savureze tabloul de aproape, se învîrteau, croncănind, pe deasupra adunării.

Băi, ce buşitură. Ca la carte, frate, ca la carte!

Ai dracului camionagii, au şi fugit, s-au speriat rău de tot. Oameni.  Nu puteau să oprească, să ne umplem şi noi guşile cu grăunţe.

Lasă că în curînd o să avem un stîrv numai bun de ciugulit.

O să avem pe dracu. Prima maşină ce-o să treacă pe aici o să cheme poliţia.

Vine seara, nu o să-l mai vadă nimeni. Pînă dimineaţă nu e pericol.

Peste noapte o să vină cîinii după miros şi o să-l sfîşie.

Lasă că ne rămîne destul şi nouă. Avem carne proaspătă, avem carne proaspătă, avem carne proaspătă, se învîrtea vesel în cerc un pui de cioară cu caș la gură nu mai mare de 7-8 luni.

Taci băi, mucea, nu fi prost. Ai să aduni toate lighioanele pe noi, îl apostrofă Grigore. Unii trăiesc degeaba, pe onoarea mea, își completă în gînd, plin de importanța momentului.

Curioșii avuseseră timp să-ntindă aripile să se ridice de pe asfalt înainte de-a fi loviţi. Nu plecară departe, doar eliberară locul din fața roților. Maşina, un logan roşu, opri în dreptul cadavrului înconjurat de ciori iar corbii aflați în zbor planară uşor şi reveniră la posturile de observaţie. Nu se face să pierzi spectacolul, doar pentru că ai pierdut o masă.  Călătorii văzuseră bocancul stingher de pe linia albă şi bicicleta din copac. Şoferul coborî repede în şanţ, luă pulsul victimei şi-l întinse uşor cu faţa în sus. Apoi scose telefonul şi apelă 112 în timp ce adrenalina îl făcea să tremure ca o piftie de porc bine închegată.

• Alo, aş vrea să semnalez un accident mortal pe şoseaua 52, la km 70. Nu avea cum să fie prea coerent, dar cumva reuși să  se înțeleagă cu operatoarea de la urgență. Băgă telefonul în buzunar și încercă să-și aprindă fără succes o țigară. Tovarăşul lui culese  cu degete nervoase două ţigări din pachetul abia început,  le aprinse în același timp și-i întinse și lui una.

Urîtă treabă, rosti cu ochii la omul întins pe asfalt. Murise cu ochii deschiși și cerul își plimba cîțiva nori destrămați prin irisul fără viață. Acum nu mai putem pleca de aici pînă nu vine poliția.  Pe marginea șanțului, ciorile se învîrteau plictisite și priveau pe rînd cu cîte un ochi la spectacolul străzii. Din cînd în cînd, cîte unul întindea aripile, plana ușor și se așeza pe un loc de observație mai bun. Un altul, cu vederea obturată de noul sosit îi trăgea cu ciocul în cap. Pene mici, negre, zburau în vînt și cioara jumulită scotea un țipăt scurt în timp ce se depărta un pas-doi, nu mai mult, că altfel pierdea toată distracția.

Cocoțat pe ghidonul bicicletei, Grigore filozofa. La dracu’ cu oamenii ăştia. Fac ei cum fac şi strică plăcerea unei ciori cinstite. Şi mai şi scot fumul ăla greţos pe nări. Pe urmă se întreabă de ce o cioară trăieşte mai mult ca ei. De-aia mă, că suntem mai deştepte. Pe penele mele de-aş vrea să mă reîncarnez vreodată în om. Uite şi la nărozii ăia cum s-au retras şi privesc cu pofta pusă-n cui. Iar eu , mai prost ca ei, tocmai ce mă lametam că nu m-am născut pinguin, de parcă pe ghețurile de la pol aș fi avut parte de atîta acțiune. Bine că m-a făcut mama cioară.

• Hai la culcare, neamule, că s-a dus masa de seară, croncăni cu năduf o cioară lucioasă, cu pene gri pe piept. Acu’ o să vină oamenii cu caschetă şi ăla cu mănuşi albe şi-o să ne ia stîrvul de sub nas. O să-l încarce în dubă şi duşi o să fie. Nu mai e nimic interesant aici.

Nemulţumiţi, cioroii croncăniră ce croncăniră, apoi zburară agale către cuiburi. De acolo de sus, supravegheau cu răbdare mersul evenimentelor și așteptau ca șoseaua să se elibereze.  Grigore rămase singurul însoțitor al oamenilor în care frica elibera tone de adrenalină care-i făcea să se plimbe fără sens de la un capăt la altul al șoselei și să vorbeasc fără șir, fără să se asculte cu adevărat unul pe celălalt. Erau amuzanți în agitația lor și Grigore scăpă un croncănit ușor, de plăcere. În cuib, consoarta uitase de foame, îi măsura cu privirea pe toți, înțeleaptă și înțepată. Uite la el, măgar bătrîn, nu se dă dus deloc, stă acolo ca un spin în coastă. Ce-o fi în capul lui? Cum m-o fi pricopsit tocmai eu cu el? Nu puteam alege un partener mai responsabil, care să se îngrijească de cuib ca Anica, sașia cu cuibul în dudul din față?

Grigore habar n-are de întrebările retorice pe care și le pune, înciudată, Bombonica. Simte că locul lui e aici, că acum are ocazia să rămînă în istorie ca primul cioroi care a ajutat la rezolvarea unui caz atît de complicat ca acest accident stupid cu fugă de la locul faptei. Primul cioroi cu fler de polițist. Între timp ajunsese cu sirenele pornite echipajul de poliție și salvarea. Oamenii coborîră din mașini în timp ce luminile de avertizare se succedau violent în roșu-alb-albastru. Un polițist blocase șoseaua pustie cu o mașină pusă de-a curmezișul pe mijlocul ei. Pe capotă scrie cu litere puse invers POLITIA. Criminalistul și sanitarii se învîrtesc pe lîngă cadavru, doi polițiști iau declarații de la ocupanți loganului roșu. Alți doi polițiști întind o panglică colorată și încearcă fără sens să măsoare urma pneurilor acționate de frînă. Nu existase nicio frînă, doar accelerație, dar ei nu aveau de unde să știe. Scena pare desprinsă din filmele cu detectivi, în liniștea cîmpiei aerul dansează în lumina blîndă a soarelui ce se ascunde încet după marginea zării.

• Na la ei, își spune-n barbă Grigore a nostru, habar n-au să dezlege un mister. Iar va trebui să le arăt eu unde să caute.

După ce face cîteva volte în jurul oamenilor, bătrînul  negru şi mustăcios decide să rămînă pe aproape. Se aşează  şi-i priveşte cu ochi ca două mărgele vii, aşezat mîndru pe o plăcută de înmatriculare îndoită și stropită cu sînge.