Atît de frumos ninge şi-atît
de lin zboară fulgii pe la fereastră,
se-nvîrt, îşi aruncă ochii pe geam,
fac piruete, mă strigă,
mă cheamă la joacă.
Parcă ar fi citit gîndul de noapte
ce-mi şoptea în dimineaţa de plumb,
cînd plopul din colt îşi agita în cer
crengile negre să vrăjească norii,
să gonească lacrima ploii,
să cheme alb peste negru,
peste toate mizeriile lumii,
peste tot noroiul,
peste toată durerea,
că iarna asta neiarnă e numai bună
de murit pentru oamenii singuri,
pentru oamenii nimănui
ce-aşteaptă în van o mînă întinsă
să adune sîngele şi să cicatrizeze
rănile singurătăţii.
Am să las scris să mă îngroape
adînc într-o zi de iarnă ploioasă,
dimineaţa să mă ningă
pe creştet şi-n primăvară să răsar plop,
să întind crengile negre la cer.
Cu vîrful aş sprijini colţul lunii,
să nu răstoarne cerul pe pămînt.
Amăgiri 
Bacovian ai colorat zăpada,
cu negrul crengilor de plop,
de parc-ai face-o escapadă
prin timpuri, într-un mic galop.
Frumos ai scris, dar parcă e prea mult gri în jocul fulgilor de nea.
ApreciazăApreciază
Este mult prea mult noroi, Mugur. Nu-mi place iarna asta deloc.
ApreciazăApreciază
Bucureștiul arată frumos sub mantia albă a zăpezii, căci este acoperit tocmai noroiul de care spui, chiar dacă străzile sunt asfaltate.
Acum câteva minute ningea cu fulgi mari, frumoși, care chiar se jucau în aer, precum niște fluturi.
ApreciazăApreciază
Şi dacă te uitai în jos vedeai aceeaşi mîzgă împuţită. Uneori nici Londra nu mi se pare atît de deprimantă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dor cuvintele astea. Dar sunt atât de reale…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te îmbrăţişez, Potecuţ!
ApreciazăApreciază