Mănîncă, roagă-te, iubeşte


Irina e prietena mea de o viaţă şi tot de-o viaţă duce o luptă nedreaptă cu kilogramele depuse pe ici, pe colo, prin locurile esenţiale. Nu-i o fată urîtă, dimpotrivă, e-o blondă suavă, cu ochi ca cerul senin şi-un zîmbet în stare să topească gheţari, dar, dacă privirea îţi alunecă mai jos de bărbie, nu mai găseşti nimic din ce te-a atras iniţial la ea. Are 165 cm şi 120 de kg.
Iubeşte cu patimă două lucruri în viaţa asta: pe Virgil-fostul soţ şi eclerele. Combinaţia fatală, pentru că excesul de amîndouă îi ameninţă acum viaţa, căci da, are obezitate morbidă. Diagnosticul i-a căzut în cap ca o cărămidă de pe acoperiş şi cîteva zile a fost atît de ameţită, că nu s-a ridicat din pat decît să meargă la toaletă şi să schimbe cutia de şerveţele. Din cînd în cînd lua de pe noptiera de la capătul patului reţeta cu ce şi cît are voie să mănînce, o citea şi izbucnea din nou în lacrimi.
Virgil a plecat acum zece ani. Şi-a adunat hainele într-o dimineaţă, a umplut geamantanul, a încuiat uşa după el şi dus a fost. Două zile nici nu l-a sunat, credea că e în delegaţie şi ştia că nu are voie să-l sune cît timp e plecat cu serviciul. După două zile s-a întîmplat ca mama ei să facă un atac cerebral şi să ajungă de urgenţă la spital. Toată ziua a alergat după doctori, după medicamente, după copil să-l ia de la şcoală, să-l ducă acasă, să-i dea să mănînce, înapoi la spital. Seara, frîntă de oboseală, a ieşit să fumeze o ţigară pe terasa din capătul holului de spital. A scos telefonul din buzunar şi l-a sunat. N-a răspuns şi i-a tremurat mîna cînd a închis. A fumat, a stins ţigara şi a sunat iar. Din nou tăcere. „abonatul vodafone nu răspunde”. I-au dat lacrimile, simţea că totuşi, ceva nu-i în regulă. A sunat copilul şi a întrebat dacă e pe lîngă taică-său, copilul era singur. S-a îmbrăcat, a luat primul taxi ieşit în cale şi a alergat acasă. Cînd a deschis şifonierul gol şi-a dat seama. A căzut în genunchi şi-a zăcut fără simţire lîngă pat pînă dimineaţa. A luat telefonul să-l sune din nou şi abia atunci a văzut sms-ul. „Nu mai suport, Irina. Înţelege că mă sufoci şi m-am săturat. Eu nu mă mai întorc.” Atît, trei rînduri pe un telefon. După aceea a aflat că el avea deja o relaţie paralelă de cinci ani şi ea, credulă, nu simţise nimic.
Nu şi-a luat adio de la el, nici acum, după zece ani. După ce şi-a revenit din şoc s-a dus şi l-a căutat la serviciu. Au ieşit împreună la o cafea şi-a rămas oficial împreună, să nu strice echilibrul copilului. Evident că el rămînea la cealaltă, dar nu era bine ca puştiul să ştie că sunt divorţaţi, atîta timp cît certificatul de căsătorie e valabil, iluzia căminului părintesc rămîne în picioare.
Ea îl sună zilnic sub diferite pretexte, de la nota 2 luată de fecior la fizică, pînă la apa ce-a picurat toată noaptea în baie. Virgil se enervează, dar îi răspunde după primul apel, indiferent dacă este acasă în pat sau în concediu cu noua şi stabila lui parteneră, ştie că altfel n-ar mai scăpa de ea. Irina ia asta ca pe o promisiune de revenire şi continuă să aştepte ziua de mîine cînd e foarte posibil ca el să se sature de actuala şi să se întoarcă spăşit acasă. N-a schimbat nimic din ordinea lucrurilor. Are acelaşi covor, aceeaşi perdea la fereastră, în şifonier atîrnă pe umeraş o pereche de blugi şi-un tricou pe care el le-a lăsat din grabă, acolo. După uşă aşteaptă cuminţi papucii lui şi pe cuierul din baie prosopul cu care s-a şters cînd a făcut ultimul duş. Toate-s triste şi duc dorul bărbatului care a uitat drumul spre casă.
Mai nou, se îmbracă, se dă cu parfum şi iese din casă. Seara trece întîi pe la biserica din parc. Şi-a mutat speranţele în faţa icoanelor şi merge să le împrospăteze zilnic, aşa cum împrospătezi apa florilor din vază cînd vrei să le păstrezi mai mult. Se roagă la toţi sfinţii şi şi-a luat duhovnic. E convinsă că asta-i lipsea, că ceva din sfaturile duhovnicului şi rugăciunile ei fierbinţi îl vor aduce pe Virgil la sentimente mai bune. Îl vor aduce acasă.
Între timp, reţeta pentru dietă o priveşte cu ochi critic de pe noptieră. Nici nu se mai uită la ea, e suficient că o ştie acolo. Deocamdată o ignoră. Într-o dimineaţă, cînd el va da un semn, se va ridica, va face un duş rapid şi-şi va schimba viaţa radical. Pentru el va redeveni tînără şi sprintenă. Unii ar numi asta dragoste şi chiar aşa este. Cum altfel să arate dragostea?
Acum coboară din pat, gîfîie cît face cei cîţiva paşi pînă la baie face un duş rapid, îşi prinde părul murdar într-o coadă la spate, dă cu o umbră de parfum şi pleacă la Tip-Topul din colţ să-şi ia 10 eclere. În următoarele 24 de ore va privi filme siropoase, va plînge şi va mînca eclere. Mănîncă, roagă-te, iubeşte. Că dacă nu, atunci cînd? Să nu-şi ia un ultim adio de la niciuna din iubirile vieţii ei?

2 gânduri despre „Mănîncă, roagă-te, iubeşte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.