Nu știți de ce
cerul plînge uneori
atît de-amar
primăvara?
Îl dor cocorii risipiți în nori,
sau poate mugurul nou
pe creanga neagră de cireș?
Îl dor toporașii răniți de moarte,
uitați neglijent
de-o mînă îndrăgostită pe masa
unui restaurant,
îl doare pulsul de sevă proaspătă
vestind o nouă viață,
iubirile imposibile să-l doară oare,
sau despărțirile inevitabile?
Nu știți, de ce
tocmai primăvara
plînge cerul ca un pian
uitat pe-o scenă goală?
Amăgiri 
Tare frumos ai scris, Lucia…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult, Ana! 🙂
ApreciazăApreciază
…cred că este solidar cu toţi aceia care nu au mai avut lacrimi să-şi plângă tot ce au dorit, iar el, cerul, îi ajută să plângă tot şi toate ce aceştia nu au putut cuprinde…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate că ai dreptate… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană