Milogul


Am auzit mai întâi un vaiet și-am crezut că se bat unii pe-afară. Mi-am aruncat privirea pe geam și ea s-a oprit în parcarea goală. La două blocuri distanță, lângă pubelele de gunoi cotrobăia un cerșetor. L-am ignorat și mi-am văzut de treabă, e plin de ei în ultimul timp, unul vine altul pleacă de parcă-s corbi deasupra unui stârv. Caută sticle de plastic, că fierul a dispărut în gura fără fund a centrelor de colectare. România de fier s-a terminat, a intrat cu brio în epoca de plastic.

După un timp l-am auzit mai clar, era un bărbat care cere de mâncare și vocea aproape că-i plângea de frig, de foame, de rugăminți. Avea în spate un sac soios, aproape gol. Pe fundul lui se ghicea un codru de pâine și-o țoală. ”Dați-ne și nouă ceva de mâncare, vă rog, o bucată de pâine că suntem flămânzi”, striga și privea în sus la geamurile apartamentelor, doar, doar s-o zări cineva la geam să își împreune și mâinile să ceară mai cu foc. Nu cerea doar pentru el, cerea pentru toată familia, de fapt poate că lui i-ar fi plăcut să rămână acasă, după sobă, să-și încălzească oasele bătrâne, dar foamea-i mare și n-a avut de ales.

Era bătrân, dacă ridurile de pe față și părul cenușiu ce-i iese smocuri de sub căciula murdară îi puteau spune vârsta. În ochi avea o lumină căpruie din care se prelingea ușor o lacrimă caldă, în gură câteva cioturi negre de dinți se ițeau de sub buzele pârlite. Purta un hanorac murdar ce-a fost cândva albastru și era încălțat cu o pereche de adidași scâlciați. Mâinile negre de frig și de mizerie aveau brazde adânci și degetele înghețate nu se mai îndreptau când le împreuna, rămâneau așa, încovrigate. Mergea încet și privea atent la fiecare geam.

Din când în când  mai trecea pe lângă el câte o femeie grăbită, câte o bătrână cu sacoșele pline de la piață. ”Dă-mi și mie ceva de mâncare, doamnă, fie-ți milă, vin de departe, suntem flămânzi”. Câte una mai miloasă se oprea și-i dădea ce avea: un măr, un covrig, un colt de pâine, un leu. ”Săru-mâna, doamnă, să fii sănătoasă. Bogdeaproste, doamnă, să fie primit”. ”Da ceva haine pe care nu le mai folosiți, nu aveți, că sunt copiii goi”, plusa când simțea o inimă mai generoasă. Și-agățase sacul în gard și-așteapta să coboare cineva cu ceva, orice, să mai treacă un om bun, să treacă foamea și setea și viața.

”Dă-mi și mie de-o pâine, doamnă, că suntem flămânzi, fie-ți milă și să-ți ajute Dumnezău, vin tocmai de la Moldova”, l-am auzit când de el se apropia grăbită, cu buzele strânse, privirea rece, un făraș sub brat și baticul legat la spate o femeie între două vârste.

”Ia mai dă-te dracu, milogule! Du-te la muncă, nu la întins mâna, că eu muncesc de dimineața până seara pentru o pâine să pun pe masa”, i-a aruncat răstit, cu ură și-a mers înțepată mai departe. ”r-ați ai dracu de milogi”, a mai adăugat cu năduf, printre dinți și-n parcarea pustie vocea ei a speriat vrăbiile.

”Sunt și eu bătrân și flămând, doamnă.”, a șoptit în urma ei milogul.

 

8 gânduri despre „Milogul

  1. Amărăciune multă pe lumea asta, Lucia. Iar dacă nu îi poți ajuta, de ce să loveşti în ei cu vorbe grele…? Tu exprimi totul atât de plastic, atât de viu! Am fost acolo, am simțit foamea şi neputința şi umilința acelui om. Trist şi dureros.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Of, câți asemenea milogi ne ies în cale, în fiecare zi. Prea mulți amărâți, la ce noian de promisiuni frumoase ne oferă de fiecare dată „minunații” aleși, care se lăfăie în bunăstare…
    Numai bine și o duminică frumoasă! 🙂

    Apreciază

  3. Și mai sunt acei bătrâni, așezați pe-un colț de treaptă, cu privirea pierdută undeva, în fața lor sau în pământ, care nici măcar nu mai au glas să ceară. Doar stau și așteaptă.

    Poți să dai sau nu ceva, dar nu cred că trebuie să cerți pe cel despre care nu știi nimic, nu știi din ce cauză a ajuns în acea situație.

    Locuri de muncă? Poate s-or mai găsi, mizere și prost plătite, dar nici la acelea nu se ajunge prea ușor. Într-o țară unde locurile de muncă sunt din ce în ce mai puține…

    Apreciat de 1 persoană

    • Exact, Mugur. Am o prietenă care îşi caută de lucru de ceva timp. Are studii, are o vârstă, doi copii. Ce găseşte? Casieră la nu ştiu ce, vânzătoare, joburi din astea, de nimic. Program lung, weekenduri lucrate, fără ore suplimentare plătite (doar muncite), pe minim pe economie. E bătălie până şi pe posturile astea. Dar vorbim, să ne aflăm în treabă.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.