Îmi plouă uneori.
Picurii cad pe rând, sâcâitori şi reci.
În jurul meu se-adună bălţi întinse, cenuşii.
E trist şi-i lacrimă ce doare.
E oboseală veche peste bătaie de inimă furată.
Cât o clipire, cât o aripă de colibri în zbor.
Mi-e frig.
Mi-ascund privirea şi mi se face dor de ploaie pe mare,
de dulce şi sărat amestecate peste amar adânc.
Dor de petală albă, plânsă,
de bradul din munte sub stropii de cer.
Dor de munte sub ceaţă, dor de-o inimă-n palmă.
Aş vrea să înţeleg.
Când inima bate în palmă,
mintea de ce nu adoarme?