Între cer şi pământ e un colţ de-amar
jumătate rai, jumătate iad.
E ţara oamenilor străvezii.
Locuim pe o balanţă veche
cu două talgere ruginite
atârnând într-un echilibru precar.
Închid ochii şi-aşez piciorul încet,
pe muteşte sperând
să-l aşez pe-o bucată de rai,
îmi e teamă de iad.
Pasu-mi înclină totdeauna balanţa
în partea ce grea şi mă văd obligată
să aşez şi celălalt picior
pe talgerul de alături,
să calc pe amândouă egal,
de vreau să-mi păstrez
echilibrul precar.