Ce-ar fi


Îmi spui că dorul e ceva relativ,
ce nu se simte oricum.
Eu văd că te ingrijorezi dacă lipsesc
şi-ţi pasă dincolo de cuvinte,
de atingeri,
de tot ce uneşte în mod normal
doi oameni.
Şi ştiu că,
de-ar fi să dispar,
ţi-aş lipsi aşa cum lipseşte
oxigenul în peştera pe care
o astupă stânca desprinsă din munte,
că m-ai dori şi-ai regreta
tot ce n-a fost
şi-ar fi putut să fie.
Ai trăi cu bune, cu rele,
te-ai bucura uneori,
te-ai întrista alteori,
ba poate că m-ai şi uita un timp
când alte mâini te vor îmbrăţişa
şi altă răsuflare se va amesteca
vremelnic cu a ta.
Doar din când in când,
când ai rămâne singur cu sufletul tău
şi tăcerile tale vor fi grele
de-atâtea cuvinte nespuse
te va durea absenţa mea
şi te vei intreba până în ceasul de apoi:
ce-ar fi fost de-am fi fost doi?