Casa de nebuni


De cînd cu iarna asta grea toată casa e în răscoală. Cînd mă întorc seara acasă nu mai recunosc nimic, Kara a făcut peste zi paturile praf, toate pernele, cearșafurile, păturile, pilotele sunt adunate morman în mijlocul patului. Sub ele se odihnește la căldură telecomanda, sau o jucărie.
Puță a învățat că în coșul de hîrtii de lîngă birou găsește jucării și-l răstoarnă. Găsesc toate hîrtiile înșirate prin casă. Intru în casă, scot fum pe nas, flăcări pe urechi și săgeți din ochi, îi cert de la un capăt la altul, îi înjur și-i pun la colț. Kara lasă capul în jos, pune coada între picioare și pășește ușuurel, pe vîrfuri. Dispare din raza mea vizuală pentru un timp. Puță-și pune coada pe spinare și-mi întoarce curul, pășește îngîmfat către birou. Îl doare la bască. Doar Suri tremură pe calorifer și se roagă în gînd ca ăștia doi să ia bătaie.
Mă schimb și aranjez patul. Kara mai bagă din cînd în cînd capul pe ușă să vadă, mi-a trecut nebunia? Puță se așează pe coadă și mă privește curios-amuzat cu ochii lui imenși, albaștri. Așteaptă.
Ridic coșul și-adun hîrtiile de pe covor. Mă întorc cu spatele și-n secunda următoare coșul e răsturnat și animalul scotocește grăbit după hîrtia preferată. Strig la el, ia repede cocoloșul în gură, fuge și lîna îi tremură cînd mișcă repede picioarele lui scurte și puternice.
Kara își arată nasul, încă spășită, pe mine mă bufnește rîsul și s-a dus naiba toată disciplina.
Cățelușa consideră că a trecut furtuna și sare fericită să mă lingă pe mîini, Puță mă privește amuzat cu ochii ăia perfect rotunzi și plimbă cu laba cocoloșul de hîrtie, doar biata Suri oftează tristă și-și întoarce privirea către bezna de afară. Ce să faci? N-ai ce să faci. E greu să fii singura ființă serioasă și rațională într-o casă de nebuni.

Legile de luni


Legea lui Slous:
Dacă îndeplineşti o sarcină prea bine, vei rămâne cu ea pe cap.

Legea lui Franko privind locul de muncă:
Dacă-ţi place ceea ce faci, probabil că faci ceea ce nu trebuie.

Prima capcană a geniului:
Nici un şef nu va păstra un subaltern, care are dreptate tot timpul..

Legea lui Raphel referitoare la afaceri:
Cu cât angajaţii au mai puţin de lucru, cu atât vor lucra mai încet.

Maxima biroului:
Telefonul nu sună niciodată, când nu ai nimic de făcut..

Legea lui Otto:
Întotdeauna faci ceva lipsit de importanţă când şeful trece pe la biroul tău..

Legea lui Chapman:
Dacă nu poţi să-ţi termini treaba în primele 24 de ore, lucrează noaptea…

Regula lui Harry:
Când nu ştii ce să faci, mergi grăbit şi ia-ţi o mină îngrijorată.

Concluzia coridorului:
Poţi să te duci oriunde, dacă ai o mină serioasă şi duci cu tine un dosar.