uneori sunt umbră,
mă lungește soarele pe alei,
pe clădiri, pe copaci
mă fac cît un bloc cu patru etaje pe înserat
privesc în casele oamenilor
și mă minunez.
un copil se-ncruntă la un caiet liniat
un bătrîn zace de moarte
și uite aici, la etajul trei,
tinerii ăștia se ceartă.
ea e frumoasă, el e beat.
Păcat.
alteori sunt abur,
mă ridic deasupra orașului
dimineața devreme
și-acopăr cu pătura toți ochii
oamenilor iar oamenii se tem de mine
ca de întuneric.
uneori sunt vid,
în jurul meu se-nvîrte piatra ca apa,
în cercuri concentrice
și-atunci, tot ce-a fost materie se sparge
în mii de culori și se pierde
ușor în neant.
alteori nu sunt.
azi nu-s.