aripi


cuvintele prindeau aripi
și dansau,
le plăcea seninul albastrului
din ochii tăi și zburau,
zburau departe,
ca ciocîrliile
în căutarea soarelui.
uneori, își ardeau aripile
în focul buzelor tale
și se-aruncau sinucigașe
în ceașca în care,
amară,
cafeaua aburea.
apoi se transformau în tăceri
și-nveleau gînduri
în cocon de mătase,
creșteau aripi,
să zboare iar către ochii tăi,
către buzele tale,
către inima ta.

m-am hotărît!


în toamna ăsta m-am hotărît,
n-am să mai plec de-acas,
n-am să mai las
în uitare și ger bătrînul copac
ce m-a zămislit,
în toamna asta mă leg
cu cătușe de crengi și rămîn!
voi, vînturi turbate, să știți
că în zadar vă străduiți,
nu voi ceda șantajului,
indiferent cît mă ademeniți
v-avertizez,
nu mă interogați că nu cedez
niciunei violențe de limbaj!
nici ploaia nu mă va urni,
oricît de mult s-ar strădui.
în toamna asta, m-am hotărît,
mă prind cu cătușe de crengi și rămîn!,
zise frunza oftînd
și se-ngălbeni.
20161003_155126