cuvintele prindeau aripi
și dansau,
le plăcea seninul albastrului
din ochii tăi și zburau,
zburau departe,
ca ciocîrliile
în căutarea soarelui.
uneori, își ardeau aripile
în focul buzelor tale
și se-aruncau sinucigașe
în ceașca în care,
amară,
cafeaua aburea.
apoi se transformau în tăceri
și-nveleau gînduri
în cocon de mătase,
creșteau aripi,
să zboare iar către ochii tăi,
către buzele tale,
către inima ta.