Sunt abur risipit în pragul dimineții,
soarele mă destramă în mii de culori
și-n zborul albastru
mă zbat să le-adun
să nasc pentru tine un curcubeu,
dar visul îți zboară hoinar
spre o pădure verde de fag
ce freamătă viu în bătaia vîntului.
nici nu mă vezi,
nici nu m-auzi,
nu-mi simți nici sărutarea
umedă pe care ți-o fur
noaptea de pe buze
și iară m-adun lacrimă de rouă
să-ți sorb urma pașilor din iarbă
ca să pot renaște
în dimineața în care
poate-o să mă vezi,
poate-o să m-auzi,
poate-o să mă iubești
puțin,
cît un răsărit de soare
pe mare.