Să moară


Azi mi-a revenit în faţa ochilor o imagine din copilărie. Obsedantă şi crudă. Bătrânii noştri aveau convingerea că peştii nu sunt animale. Că-s ceva aşa, între o plantă şi-o fiinţă vie, cu sînge rece, fără creier, sentimente, cuvînt. Păi dacă rămîn muţi până şi în faţa morţii, cum altfel? De asta nimănui nu-i era milă de ei. Oamenii îi prind şi-i eviscerează pe viu, cît încă mai mişcă.
Oamenilor nu le e milă de peşti. Agonia lor e mută, ochii sunt inexpresivi.
Mergeam cu verişorii mei la peşte în dimineţile înrourate de vară. Cu minciogul îi prindeam, aşa era apa Jieţului de plină de puiet de toate felurile. Dacă aveam răbdare să aşteptăm, pe cei mari îi prindeam cu mîna cînd ne treceau pe lîngă picioare.
Ne întorceam cu ei acasă, maica îi curăţa şi-i spăla. Pe cei mici îi dădea prin mălai şi-i arunca în tigaie, fărîma şi vreo două ouă peste ei cînd erau aproape gata. Pe cei mari îi stropea din belşug cu sare grunjoasă şi-i aşeza pe plita încinsă. Erau vii şi unii încă mai aveau putere să sară, să încerce să se scape din iadul acela sărat şi încins. „Aşa-s mai buni, Maică! Peştele e bun proaspăt!” Aşa-mi spunea când plîngeam pe lângă ea să-i lase măcar să moară. „Aşa-s mai buni”. Vedeţi voi, ei nu puteau striga, doar se zbăteau şi ce e zbaterea fără urlet?
Azi nici urletul nu mai e ce era odată. Oamenii şi-au astupat urechile de tot. Nu se mai gîndesc decît la cît de plină le e burta. Nu mai au timp să privească bine pînă în sufletul celor de lîngă ei. Privesc mînios, ridică pumnul, strigă: „să moară!”.
Să moară oamenii care le deranjează siesta şi le împuţinează venitul, să moară cîinii şi pisicile să moară, să moară şi urşii care-au coborît din pădure în oraş atunci când le-au tăiat copacii. Că şi copacii au ştiut muri cu demnitate, mut. Urletul lor nu se aude nici cu urechile destupate.
Mai sunt lupi în ţara asta? Să moară şi ei că sar la oameni şi împuţinează turmele. Mîine-poimîine o să intre prin sate să le sugrume porcii în coteţe. Şi turmele pot fi împuţinate doar de oameni. Şi porcii pot fi înjunghiaţi doar de stăpîni. Numai ei pot măcelări în numele Domnului şi-a unor sărbători ale burţii.
Să moară cerşetorii, să moară flămînzii, că prea se uită cu jind şi le numără bucăturile pe care le bagă în gură. Huuuoo, nemîncaţilor! Muriţi! Tăceţi! Oamenii nu vă aud. Nu mai vorbiţi, că vorbele-s doar în vînt, lor oricum nu le pasă ce spuneţi. Nu aud, nu înţeleg, nu-i interesează. Doar ei contează şi nevoile lor.

2 gânduri despre „Să moară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.