Leana


Ne duceam acasă rar și mama, normal, ne răsfăța cu mîncarea. Nu era masă la care să nu avem ceva bun, proaspăt gătit. Se întrecea pe ea. Nu mîncam niciodată tot la o masă, totuși făcea cumva și ce aveam la prînz dispărea pînă seara deși uneori parcă aș fi vrut să mai rămînă ceva, mai ales cînd gătea felurile mele preferate. Se făcea că uită. Aduna tot, punea în oale, prindea momentul cînd ne odihneam sau plecam de acasă, o chema pe Leana și-i dădea toată mîncarea.
Seara cînd ne întorceam acasă ne lua la întrebări.
– Ce mai vreți să mai mîncați în seara asta?
– Eu vreau saramură de la prînz, răspundeam repede.
– Nu mai e mamă, facem altceva.
– Cum nu mai e că a rămas grămadă!
– Care grămadă? Mai rămase un pic și-i dădui Lenii pentru copiii ăia.
– Măi mamă, mata gătești mai mult pentru Leana decît pentru noi.
– Lasă mamă, că sunt și ei săraci. Tu nu vezi cîți copii are? Mai viețuiesc și ei de cînd a dat căldura, că au apărut buruienile. Pune ceaunul pe foc, aruncă-n el niște lobodă și știr și le face o fiertură de umflă burțile. După o oră îi aud iar cum plîng de foame. Îi mănîncă și urechile muierii.
Leana era rudărița care se mutase peste drum, în casa lui nea Petre și a Dorinei. Avea mulți copii, avea și-un bărbat bețiv, încrezut, bătăuș și cam leneș. Niciodată nu se ajungeau cu mîncarea, muncea cu ziua la unul-la altul pe te miri ce, ca să aibă și ea ce pune pe masă.
– Fa mamăă, mi-e foame, fa, cînd mîncăm?, îi auzeam pe-ai mici plîngînd de foame pe lîngă foc. Ea-i înjura și le dădea cu linguroiul peste degete.
Mama tot rupea de la gură să-i mai dea și ei un borcănel de untură,o ceapă, cîte o bucată de carne, un os păstrat sub streașină de la crăciun, o bucată de slănină să nu le mai dea toată ziua fiertură goală. l
– Le mai dau și eu, mamă, cînd e tac-tu plecat, că nu mă lasă. Cică să se ducă putoarea de Aurel la muncă, da mie-mi pare rău de ea, fa. Și de copilașii ăia îmi pare rău că are copii cuminți. Olele, știi ce harnice sunt fetele? Aurelia, a mare, dă cu sapa cot la cot cu mă-sa. Să le vezi ce se duc pe rîndul de vie! Numai cu ele mi-am făcut treaba, ce știi tu… voi nu veniți neam, da lasă că are cine să mă ajute, stați voi liniștiți.
Cumva a crescut Leana toți copiii, a crescut și nepoți, crește și strănepoți.
Fetele le-a măritat de mici, c-așa-i obiceiul la ei și oricum, mai bine măritate decît să-i vină cu burta la gură, să nu mai aibă trai cu nebunul în casă. Școală au făcut cît au făcut, nu de școală aveau ele nevoie. De mică se măritase și ea, așa a ajuns străbunică la 45 de ani.
Mai întîi au plecat băieții prin Anglia. Apoi s-au dus și fetele la îngrijit bătrîni. A rămas ea cu a nu știu cîta serie de puradei.
La un moment dat au venit prin sat niște rudărițe convertite la o sectă pe la Oradea. I-a aburit și Aurel s-a pocăit. În esență pînă și ăsta a fost un lucru bun, că rudarul chiar a crezut în Dumnezeul care i s-a arătat după ce surorile i-au predicat. S-a lăsat de băutură, a devenit vegetarian și nu a mai bătut-o niciodată pe Leana.
Zilele trecute l-am întrebat pe tata ce mai face Leana.
– Nu mai e, tată, nimeni nici la ei. A plecat și Leana, a găsit o bătrînă de îngrijit prin Italia. Rămîne ulița pustie.

2 gânduri despre „Leana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.