Tu-mi creşteai sub coaste
ca pâinea dospită vara în căpisterea
cioplită de-un rudar bătrîn
din carne fragedă de arin tînăr.
Te simţeam cald, rotund perfect,
mi te făcusei prea plin, îţi creşteau aripi.
Când ţi-ai ascuţit ghearele şi m-ai sfîşiat
mi-ai luat cu tine aripa stângă.
M-ai lăsat să tânjesc după zbor,
eu, sărmană pasăre şchioapă
de aripa cu inima.