Mustul


Soarele poleieşte blînd curtea cu boltă de vie. Strugurii graşi, rubinii şi grei aşteaptă să fie culeşi, frunzele ruginite se aştern covor în fiecare dimineaţă. Din grădina de peste drum roua se ridică în abur cald şi o pace de început de veac stă aşternută peste toată suflarea. Departe, în apa Jiului se aud gîştele cum se strigă şi împrăştie apa, în curte un cocoş îşi fîlfîie aripile şi răspunde mîndru unei găini ce cotcodăceste fericită că s-a eliberat de ou. Din curtea vecină behăie un miel întîrziat.
Sub bolta joasă cu struguri e agitaţie în dimineaţa asta. Maica calcă apăsat şi-şi unduie şoldurile masive sub fusta de finet, se grăbeşte să mestece mămăliga, lîngă ea dădica Eta întoarce nişte peşti ce se prăjesc molcom în tigaia aşezată pe pirostriile joase din vatră, bărbaţii îşi fac de lucru pe afară cu un ceaun imens cu apă fierbinte cu care vor să cureţe o putină abia scoasă din beci. Alături stă o albie mare şi albă, proaspăt curăţată de păienjenii din pătul, găleţi de diferite mărimi sunt la îndemînă, saci de plastic aşteaptă cuminţi pe un spătar de scaun.
De după perdea se iţeşte capul blond al unei copile de vreo doi ani, ce se freacă somnoroasă cu pumnii mici la ochi. Nasul abureşte sticla ferestrei şi limba i se plimbă umedă pe buze, în timp ce ochii privesc miraţi agitaţia de afară. Nimeni nu o bagă încă în seamă. dădica e la vatră, Maica mestecă în mămăligă aşezată pe un scăunel cu trei picioare prea îngust pentru şoldurile ei mari şi ţine ceaunul cu tălpile adunate ca palmele pentru rugăciune, Taicu nu se vede pe bătătură iar Neniţu nu ştiu ce caută azi acasă cu tot cu tractor. Curat lucru nu este, de sunt cuprinşi toţi ca de o febră. Pînă la urmă se dă jos din pat şi iese aşa, desculţă şi dezbrăcată, să afle ce se întîmplă. Nimeni nu o observă, e liberă ca pasărea cerului, deocamdată.
– Neniţule, mă iei şi pe mine în tractor?
Bărbatul masiv, negricios, cu mînecile cămăşii suflecate şi mîinile pline de ulei de motor, tresare.
– Ptiu, să nu-ţi fie de deochi, mă speriaşi! Hai că te iau, după ce te îmbraci şi te încalţi. Vrei să răceşti? Etăăă, vezi că s-a trezit fata, du-te şi îmbrac-o, strigă la nevastă-sa şi-şi vîră iar mîinile şi capul sub capota ridicată. Din vatră femeia bombăne, vizibil iritată. Ochii îi lăcrimează de la fum, pe frunte are broboane mari de sudoare, în părul scurt, ondulat, de culoarea spicului de grîu are fărîmituri de cenuşă şi miros de peşte prăjit.
– Of, nu putea să mai aştepte şi ea nu pic? Hai că mă duc acu’, să scot peştele ăsta.
Bărbatul o zoreşte fără să mai ridice privirea din motorul tractorului.
– Hai că se face tîrziu.
Femeia nu-i mai răspunde, scoate peştele prăjit, pune altul în tigaie, se îndreaptă de şale şi-o apucă de mînă pe copila care-şi făcuse deja de lucru cu picioarele goale într-o băltoacă. Oftează, o spală repede cu apă rece pe tălpi, îi trece cu pîna udă peste faţă, o ridică sub-braţ şi intră grăbită cu ea în casă. În cîteva minute pitica e îmbrăcată, încălţată, gata să descopere lumea. Fuge direct la tractorul pe care bărbatul îl terminase de meşterit şi întinde mîinile, cere s-o ia în braţe. Omul îşi şterge palmele de ulei cu o cîrpă neagră, o ridică repede deasupra capului cît s-o audă rîzînd graseiat şi o aşează pe scaunul tare al tractorului.
Acum priveşte lumea de sus şi parcă îi vine ameţeală. Stă nemişcată, să nu cumva să se răstoarne matahala cu ea, aşa cum are intenţia. Al naibilui tractor, crezi că stă nemişcat şi cînd colo, el se unduieşte de zici că e om beat.
– Ce e aia Neniţule?
– O putină, scumpo.
– Şi la ce e bună putina?
– Să punem strugurii în ea, să facem mustul.
Aha, acum s-a prins. Fac must şi ceva cu struguri.
– Neniţule, da’ cum facem must?
– Lasă draga neniţului că o să vezi tu. Culegem strugurii, îi punem în putină, îi zdrobim şi iese mustul.
– Nicule, las-o pe aia mică şi hai că e gata masa. Dă-o jos că nu trebuie să stea ea cocoţată în tractor, strigă agitată dădica şi cît e de mare, neniţu ştie că nu trebuie să se pună cu ea cînd e nervoasă, aşa că sare repede din tractor şi-ntinde mîinile după copilă.
– Hai cu neniţu jos. Trebuie să mîncăm apoi să aduc apă să spălăm putina.
– Da te întorci repede?
– Mă întorc.
Gîgîlicea coboară şi începe să exploreze bătătura care arată parcă altfel acum, cu putină în mijloc. Maica mai aruncă o găleată de apă pe albia de lemn, seamănă cu cea în care o îmbăiază pe ea în fiecare seară.
– Ce faci, Maică? Îi faci baie?
– Dă Maică…. îi fac baie.
– Cui?
– Mustului!
Bun… a mai aflat ceva. Mustul face baie în albie. Trebuie să vină de departe, dacă vine atît murdar.
Se aşează toţi pe lîngă masa îngustă pe care abureşte în mijloc mămăliga aurie ca soarele ridicat pe cer, peştele aşteaptă cuminte în farfurie lîngă o bucată albă de brînză de oaie şi o strachină cu lapte de capră aşteaptă cu lingurile cuminte aşezate în ea. Mănîncă în grabă, în linişte, de parcă cineva îi aşteaptă în picioare să termine masa. Se ridică grăbiţi cu toţii, Maica adună blidele, Dădica înfăşcă o găleată şi dispare în vie. Fetiţa rămîne descumpănită în mijlocul bătăturii. S-ar duce după Dădica dar nu îndrăzneşte că în dimineaţa asta este fioroasă. Stă cu Taicu, care bate cu un ciocan în cercurile mari de fier care strîng putina de burtă.
– Ce faci, Taicule?
– Îi strînge taicu cercurile.
– Da’ de ce? Nu o doare?
– Nu o doare, taicule! Strîng cercurile să nu curgă mustul printre doage.
Hm… Acum mustul curge, dar mai devreme Maica voia să-i facă baie. E ceva ce nu înţelege aici.
– Taicule, cum e mustul?
– Cum să fie, Taicule? Dulce!
Ha! Înseamnă ca o să se înţeleagă foarte bine, pentru că ei îi plac mult chestiile dulci.
Se întoarce Neniţu între timp. Tractorul încă e cald şi apa curge printre obloanele remorcii, nu poate sta în butoaie, dacă se hurducă pe toate hîrtoapele. La poartă se face noroi, numai bun să joace copiii cu picioarele în el.
_ Mamăăă, scoate-o pe boţana aia din baltă, s-a făcut ca o purcea! Vocea Dădicăi e ca un tunet. Cum o aude, boţana fuge în curte, la adăpost.
– Fă, nebuno, ce cauţi în noroi, vre să răceşti să mă omoare mă-ta? Vino-ncoa, fi-ţ-ar curu-al dracului, că-ţi trag două de ţi-l roşesc! Hai să te spăl şi să nu te mai mişti de aici că jar mănînci, ai auzit?
Aude ea, că doar nu e surdă, aude şi tace, ştie că nu-i de glumă cînd amîndouă muierile sunt nervoase. Proaspăt spălată pe picioare şi frecată pe obraji, cu o felie mare de pîine unsă cu magiun în mînă stă cuminte pe scăunel şi priveşte la agitaţia din curte. Toţi au intrat în vie. Neniţu începe să iasă deja cu strugurii înghesuiţi în saci de plastic. Bieţii de ei. Erau aşa frumoşi în vie… ce-or fi avînd cu ei? Îi răstoarnă în putină şi pleacă înapoi. Maica se învîrte pe la bucatărie. Miroase a ciorbă de gîscă.
– Maică, vreau şi eu ciorbă!
– Da cînd ai flămînzit? Nu e gata ciorba, aşteaptă să se facă!
– Da’ mi-e foame.
Normal că-i e foame, ce poate să-i fie unui copil cînd nu are voie să facă nimic?
– Ţi-e foame, ţi-e foame! Doar ce ţi-am dat să mănînci. Parcă eşti Miţa, numai pe aia o lăsam să fiarbă oala pe foc şi mînca carnea înainte de a fierbe de ne trezeam la masă că nu mai am ce pune în farfurie.
– Înseamnă că şi ei îi ela tare foame, nu-i aşa Maică?
– Îi era, maică, tot timpul îi era, de ziceai că niciodată nu-i dădeam să mănînce, aşa se băteau turcii la gura ei.
– Turcii? De ce?
– Ce puiule, ce de ce?
– De ce se băteau? Nu erau cuminţi?
– Offf, că sucită eşti, înnebuneşti omul de cap. Taci şi stai cuminte acolo, că am treabă.
Nu prea-i vine să stea cuminte pe scaun. Se ridică şi dă o tură prin bătătură pe la găini.
– Maicăăăă! Gîştele unde sunt?
– La baltă, unde să fie.
– Ce fac acolo, la baltă?
– Stau în apă, se scaldă şi mănîncă peşte, şi lăon, şi mormoloci.
– Da nu aveam peşte şi acasă? De ce trebuia să plece?
Neniţu tot cară saci de struguri şi-i aruncă în putină. Îi deşartă acolo şi pleacă înapoi în vie. După un timp se întoarce cu alt sac, iese şi Dădica din vie,  iese şi Taicu. Dădica se strecoară în bucătarie lîngă Maica iar Taicu şi cu Neniţu se apucă să zdrobească strugurii din putină. Au nişte pari mari, mari de tot şi cu ei lovesc pe rînd în struguri.
– Arată-mi şi mie, Neniţule!
– Vino să te iau în braţe! Uite, vezi cum apare mustul?
– Cum?
– Vezi sucul ăla roşu? Ăla e mustul.
– Şi cum îl speli?
Bărbatul nu-i mai răspunde, rîde, o pune jos şi se întoarce la strugurii din putină. Cînd oboseşte face pauză şi-şi şterge fruntea cu dosul palmei. Maica îi cheamă pe toţi la masă. Neniţu îşi ia pitica în braţe şi între două înghiţituri îi îndeasă şi ei cîte o lingură de ciorbă. O răsfaţă. Nu tot timpul stă Neniţu cu ea la masă. Şi azi nu vrea la Dădica. După masă, Taicu dă drumul la must în albie. Aha, pentru asta era albia, nu pentru spălat, Maica habar nu are.
– Vino să-ţi dea taicu must, o îmbie bătrînul şi copila se apropie uşurel si duce la gură cana cu lichidul sîngeriu şi înspumat. E duuulce, maaamă, ce bun e! Sare, bate din palme şi cere iar.
– Mai vreau, Taicule!, dar bătrînul rîde şi refuză.
– Nu acum, ţi-ajunge, o să te ia burta şi ne bate dădică-ta pe amîndoi. N-ai văzut ce supărată e? Are ochi la ceafă, tăicuţule, asta ne vede de oriunde s-ar afla.
Pe marginea albiei se adună viespile atrase de dulceaţa sucului de struguri. Tot vin, tot vin şi dacă continuă aşa, o să rămînă fata fără must.
– Şu, şu, le loveşte şi le alungă ca pe găini, dar viespile nu-s aşa docile şi prea puţin le pasă de băţul copilei, îl ocolesc şi se aşează din nou la ospăţ.
– Heeei, e mustul meu! Taicule, astea îmi beau tot mustul.
– Lasă-le Taicule că te înţeapă, stai linistită, că nu-l beau ele pe tot, îţi rămîne destul şi ţie.
– Da’ e mustul meu! Plecaţi, na, plecaţi, e mustul meu!
– Fa nebuno, fi-ţ-ar fundul al naibi, pleacă de acolo că te înţeapă viespiile şi te umfli de mori. Pleacă naibilui că vin şi te bat bat eu de-ţi trece, strigă dădica de peste drum, din vie. Încruncată, puştioaica bombăne şi se bate înainte cu insectele insistente.
– Păi da, să plec şi să bea ele tot, lasă că ştiu eu…nimeni nu mă crede, le gonesc singură. Plecaţi mă, n-auziţi, e mustul meu, nu vă mai las, aţi băut destul.
– Fa, te înţeapă, nu auzi, strigă femeia de peste gard, fără să ridice capul, de parcă simpla atenţionare e suficientă să o apere pe cea mică, sau măcar să aibă de ce se lega cînd una din viespi se va enerva şi-o să-şi înfigă acul în carnea fragedă, iar ea o să-i administreze drept compensare palmele trebuitoare la fund. În definitiv nu ar fi primul copil înţepat de viespi şi dacă de vorbă bună nu înţelege, o să înţeleagă din umflături. Şi totuşi, mare minune, nu o înţeapă nici o viespe. Nu-şi pun ele mintea cu un copil de doi ani şi-un pic, dar nici nu pleacă de pe albia de must, dulceaţa lui e irezistibilă pentru tot roiul. De nervi, copila plînge. Neniţu ridică un sac cu struguri pe umeri şi aleargă către ea.
– De ce plîngi, neniţule?
– Îmi beau astea tot mustul.
– Nu-l beau, puiule, că are neniţu grijă, du-te tu cu Maica de te culcă, că-l păzesc eu.
– Promiţi?
– Promit.
E linişte şi răcoare în casă. Ascunsă sub păturică, cu Maica bună şi caldă lîngă ea, adoarme fericită. Se trezeşte tîrziu, îngrijorată. Dacă Neniţu nu a putut opri viespile? Afară toată lumea e veselă şi albia e tot plină de must dulce, roşu sîngeriu şi spumos. Puştioaica zîmbeşte şi-aleargă desculţă către albia plină.
– Vezi că a avut Neniţu grijă? Hai să mai bei o gură de must, îi întinde bărbatul ceşcuţa plină cu lichidul rubiniu. Copila bea cu poftă şi mustul îi desenează mustaţă roşie sub nas. E fericită.
– Mai vreau, Neniţule, plusează, plină de speranţă. Dădica se încruntă şi intervine rapid.
– Mai vrei pe naiba! Nu-i mai da, Nicule, vrei să facă pe ea la noapte?
Împăciuitor, neniţu pune ceşcuţa pe marginea albiei şi-o mîngîie pe creştet.
– Mai lăsăm şi pe mîine, Neniţule, dacă il bem pe tot azi, mîine ce mai bem?
Pitica oftează din tot sufletul. E bun şi mîine, dacă nu-l beau nenorocitele alea de viespi pînă atunci. Neniţu cară găleţile pline în butoiul din beci. Bine că-l duce în butoi, măcar nu mai beau ele, urîtele şi nesătulele. Noaptea cade întunecată peste căsuţa de sub boltă şi toată lumea e fericită. Adoarme într-un tîrziu şi ea, în braţe la Taicu, lîngă focul pe jarul căruia se frig usor cîţiva porumbi de lapte.
Lucia Stroilă
Bucureşti, 2013

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.