Mă-ntorc acasă, tată.
Nu, n-am lăsat
să mă doboare niciun vînt,
m-am aplecat, am fremătat,
am lăcrimat
și-am ridicat fruntea spre cer,
dar de un timp
un vierme rău s-a strecurat
la rădăcini și mi le-a ros
și-n pieptul gol niciun lăstar
n-a mai înmugurit
iar crengile se-ntind uscate
către cer.
Mă-ntorc acasă, mamă,
să scoți o ciutură de apă
și să mi-o verși la rădăcini
ca pentru morți,
să am de drum că drumu-i lung
și nu mai știu de s-o mai îndura
să-mi stingă setea, cineva.
Să nu fiți triști, am învățat,
stejarii în picioare mor
și n-am să vă dezamăgesc,
doar rădăcinile mă dor
și-am obosit.