Ședeam umăr lîngă umăr
în fața unei coli,
scriam pe ea la patru mîini,
improvizam magnific
concertul vieții noastre
și-n sală
spectatorii uitau să mai respire,
așteptau încordați
gloriosul final.
Nimeni nu a aplaudat
cînd ultima literă
a fost scrisă
doar ochii si-au plecat
pleoapele grele
de lacrima sfîrșitului.
Mîinile-au scăpat, ostenite,
stiloul.
Ce-ar mai fi fost de spus
după atîta iubire risipită?