Sâmbătă ne-am gândit să mergem până la țară. Pe drum, aglomerație ca la balamuc. La intrare în Alexandria, coadă de la sensul giratoriu.
– Eu nu stau la coada asta, a zis fiu-meu și a tras de volan la dreapta, către Roșiori.
N-am fost niciodată pe acolo, așa că am luat schimbarea de traseu ca pe o aventură. Nu vă închipuiți ce șosea de viteză au făcut teleormănenii în ultimii ani. Habar nu aveți!
Ne-am gândit noi, cum e normal, că la un moment dat din acea șosea o să reușim să intrăm înapoi pe drumul către Turnu Măgurele, doar că nu aveam idee când. Într-o intersecție vedem un panou mare cu săgeți. Înainte Timișoara, Caracal și Roșiori, la stânga Buzescu.
– Cred că trebuie să facem la stânga, am zis eu, deșteaptă. Adică, normal, ce căutam la Rosiori, sau Caracal?
Am virat la stânga, ne-am oprim puțin la marginea satului să-și facă băiatul o țigară și am luat-o cu încredere către șosea.
Măi, fraților și unde nu s-a întunecat șoseaua în fața noastră de ziceai că acuși-acuși pică noaptea! Mă uitam ca proasta, cu gura căscată, când în stânga, când în dreapta. în stânga palat, în dreapta palat.
Care mai de care mai mare, mai cu coloane, mai colorat, mai aurit.
Abia către ieșire, când ne-au ieșit în față două frumuseți cu bani în coade și fuste colorate, mi-am dat seama. Eram la Buzescu, nenică! La Buzescu, în inima miliardarilor cu mustață, burtă și lanțuri groase de aur.
– Mămică, și n-am apucat să fac și eu o poză, să am amintire c-am trecut prin cel mai bogat loc din România, am mai apucat să-i spun băiatului și-am ieșit în plin soare. Phiii, ce necaz mi-a fost! Parcă m-aș fi întors.

P.S. Bine, o poză tot am tras. Fix ultimul palat pe partea dreaptă, înainte de-a ieși la lumină.