La geamul meu crește un paltin. Mult timp n-am știut în ce categorie să-l încadrez și chiar mă enerva cumplit că în fiecare an se umplea de afide care, după ce eclozau, îmi umpleau casa și-mi mîncau plantele de nu puteam scăpa de ele deloc. Cînd m-am mutat aici, abia ajungea pînă pe la etajul 3. Avea crengile rare, subțiri și mă lăsa să văd toată strada printre ele. Mi-aduc aminte că-n prima sîmbătă petrecută aici mi-a arătat două mirese. Era tînără și strada pe atunci, vreo doi ani nu era sîmbătă să nu-și mărite vreun vecin copila și să n-o dea cu lăutari de-acasă. Era o stradă tare veselă și vie. Vecinii se strigau unul pe celălalt de la geam, uneori, cîte unul mai chefliu punea manele la maxim, de se auzea pînă la secția de poliție și-i făcea pe polițiști să urce în mașină să vină să asculte și ei mai de-aproape. Nu erau prea iubiți polițiștii, cînd veneau ei se spărgea cheful aproape instantaneu. Pînă mai anul trecut era și-un grup de tinere care făceau niște chefuri uriașe, cînta muzica și se spărgeau pahare două zile și două nopți în șir. Ce chiote dădeau fetele alea, ce înjurături știau și cît puteau să mai rîdă, habar n-aveți.

La un moment dat, un polițist sub acoperire a pus mîna pe-un distrubuitor de zăpadă. Mamă, ce scandal a fost, cum urla vînzătorul țintuit în cătușe trîntit cu fața pe capota mașinii, ce se mai agita și cum cerea ajutor, a fost de-a dreptul sfîșietor. Și mai tragic a fost că nimeni nu i-a sărit în ajutor, s-a așternut atunci o liniște, de nici frunza nu mai tremura.

Cu timpul, parcă viața s-a mai domolit pe strada mea. Paltinul meu a fost martorul tăcut al trecerii tuturor. Cînd a murit femeia grasă de la scara vecină, de care tuturor le era teamă, că-și scotea scaunul în dreptul intrării și se certa cu toată lumea, copacul fost martorul durerii familiei și bucuriei vecinilor. Cînd a murit tînărul din vecini, l-a petrecut pînă nu s-au mai văzut mașinile, cînd a murit, pe neașteptate, femeia care locuia în blocul din față, a plîns cu mine de durerea bărbatului ei uitat singur în mijlocul străzii, după ce, într-un final, toată lumea a găsit un mijloc de transport cu care să plece, după ce-au așteptat aproape o oră cu moarta în drum și preotul rezemat de gărduțul acoperit cu o tufă uriașă de mîna maicii domnului. Pînă și pe el l-a durut suferința bietului om pe care sărăcia îl ținea în drum chiar și cînd i-a murit singura persoană cu care se înțelegea.

Cînd a murit bețivul scării, în primăvară, copacul a tresărit. L-a simțit cînd a căzut și s-a lovit cu capul de perete, dar nu l-a putut ajuta cu nimic. L-a păzit toată noaptea și l-a simțit cum agonizează pînă la ziua, cînd s-a prins cineva și-a chemat, prea tîrziu, salvarea. Mulți au plecat și mulți alții au venit în bloc de cînd ne cunoaștem, eu și paltinul de sub fereastră. El i-a petrecut tăcut și statornic pe toți, buni și răi, tineri, bătrîni sau doar oameni cărora li s-a terminat timpul pe-aici.

Pe toate mi le-a arătat și la toate a fost martor și, cu timpul, am prins rădăcini unul în altul. Îl priveam cum începe să-și piardă frunza de pe la începutul lui august și aproape că-mi părea rău de el. Habar n-am de ce, totdeauna m-a temut să o să se usuce din cauza secetei și căldurii excesive din București. Cu toată teama mea, el a crescut și și-a întins crengile ca pe niște brațe uriașe, peste toat strada. Mai are puțin și-ajunge la fereastra mea, sper ca anul viitor să-i pot prinde vîrful cu mîna. E atît de mare, încăt văd strada doar în stînga, pînă la colțul blocului și-n dreapta, abia către gardul grădiniței. E o minune de copac cu frunziș des și verde, ce nu se lasă doborît nici de ploi, nici de vînturile ce-mi zguduie casa cu totul, uneori. De-un timp, cînd privesc pe geam, am senzația că trăiesc într-o căsuță deasupra pădurii. Cînd furtuna ne dă tîrcoale, copacul meu își agită crengile rotund, ca și cum și-ar șopti o rugăciune, apoi le apleacă pe rînd, le frămîntă, își face frunzele să șoptească, vuiește și-și revne cu fruntea sus, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Mi-e drag, atît de drag, încît nu mi-aș mai închipui viața în casa asta fără el.