Zilele mele se nasc albastre.
În fiecare dimineață
iau soarele de mînuță
și-l poartă sus, în crucea cerului.
Seara, întind mîinile
și se aruncă pe rînd în neant
după ce au dus soarele răstignit
la culcare.
Zilele mele cu ochi verzi
se sinucid și sîngerează de moarte
în fiecare seară la apus
deseori agonia lor se-ntinde
pînă dimineață,
în zorii următoarei zile,
e o predare oficială de ștafetă
parafată pe insomnia mea
albă ca o coală de hîrtie
pe care nu reușesc să scriu nimic
demn de păstrat.
Zilele mele plăpînde
se-agață cu ochii de cer
în fiecare dimineață și sfîrșesc
zdrobite de cotidian
în fiecare noapte.
Pînă acum n-a supraviețuit niciuna.