Sunt în Sinaia,

recunosc fiecare copac îngălbenit

de vreme, fiecare frunză căzută

la datorie, sub roțile-ncălzite

ale mașinilor grăbite,

ale turiștilor ce se silesc să se simtă și ei bine,

în sfîrșit,

după ce-au ajuns la destinație

obosiți de drum,

obosiți de muncă,

obosiți de viață,

de trafic,

de copii,

de job.

E toamnă și vremea

e incredibil de caldă,

doar din pădurea de-un verde violent

cîte un copac stingher

își ridică mîndru coroana viu colorată,

ca o lumină aprinsă

pe care călătorii extrem de grăbiți

și nemaipomenit de obosiți

n-au timp s-o vadă printre nervi,

trafic,

înjurături.

Plouă și muntele fumegă pe creste,

trimite semnale albe-n neant

pentru turiștii care n-au timp

să vadă,

prea atenți să ajungă

mai repede la destinație,

să se recreeze și ei, în sfîrșit,

la un grătar încins într-o poiană

din care căprioarele-au fugit

iar urșii caută înnebuniți de mîncare.

Sunt în Sinaia

și iedera s-a făcut sîngerie

pe garduri,

e toamnă sub munții ce fumează tăcuți

ca moșii așezați cuminți

la sfatul veșniciei.

Aerul e tare,

pișcă pielea subțire pe sub hainele moi,

ploaia mi se strecoară erotic

pe sub guler,

simt degetele ei reci

cum mă mîngîie pe gît

și carnea se înfioară.

E toamnă, sunt în Sinaia

și-aș vrea să te aduc,

să probăm împreună frunzele galbene,

să colind cu tine locul ăsta de vis

și toate locurile îmbrăcate în toamnă,

să văd lumea cu tine,

pentru ca lumea e mai frumoasă

văzută prin ochii tăi senini.

Sunt în Sinaia, e toamnă și plouă.