Mă risipesc. Încerc să evit cât pot ştirile rele, cu adevărat rele.

Războiul îmi dă fiori reci. Ura dintre noi mă îngrozește. Intoleranța îmi sterpezește dinții. Recesiunea bate insistent la ușă. Încă rezist, nu-i deschid, dar nu știu cît să reziste și ușa asta.

40 de grade la umbră azi, în București. Laptopul mi-arată cum crește temperatura de la minut la minut și simt cum mi se îngustează căile respiratorii, Nu-i așa că-s unică și-n privința asta? Cînd totul se dilată, plămînii mei se contractă. Dacă trec cu bine de vara asta, mai respir și eu, ușurată.

În dimineața asta m-am trezit la 8. Am alarmă pe telefon care sună de la 6,30 din 5 înn 5 minute. N-am auzit-o, nici măcar o dată. Am sărit din pat, direct sub duș. Am hrănit pisicile și-am dat drumul la tv. Mut. În casa asta toate-au amuțit peste noapte. O fi trecut duhul muțeniei pe la mine, altfel nu-mi pot da seama ce s-a întîmplat.

Și eu tac. Ba nu, vă scriu vouă, dar și scrisul e mut, nu-i așa? Hai la răcoare. Cîndva, poate în altă viață, mă voi muta undeva, pe coasta unui munte. În secuime, unde-i cea mai scăzută temperatură din țară. Să pot și eu respira. Nu mai vreau București.

Cîndva (Doamne, cît timp a trecut!), treceam prin Herăstrău înainte să ajung la birou. Îmi luam o punguță de floricele și mă așezam pe malul lacului să citesc puțin. Apa mă hipnotiza. Împărțeam floricelele cu rățuștele de pe lac și cu furnicile din iarbă. Altă viață.

Neața bună și o zi răcoroasă să aveți, chiar dacă stați în București.

P.S. Am descoperit că nu-mi plac orașele mari întinse în cîmpie. Sunt deprimante, chiar văzute de sus.

P.P.S. Poza e de atunci, de cînd împărțeam o punguță de floricele cu rățuștele de pe lac, doar că-s porumbeii altui parc.

P.P.P.S. În blocul vecin, plînge, plictisit, un copil. Cred că și pe el l-a toropit căldura. Nimeni nu-l oprește și, după un timp, tace. Simte, mititelul, că nu-i de cheltuit energie.