Ninge


Ninge. Mărunt, calm, pur și simplu ninge. Ajunși pe asfalt, fulgii se topesc și se lățesc în petece mari de apă semi-solidă, pe care mașinile o împrăștie cu roțile pînă pe trotuar.

Ninge și e clar că ninsoarea asta e doar o lacrimă, am fost anunțați că de săptămîna viitoare se încălzește iar de Crăciun vom avea 15 grade cu soare. Totuși, ninge și e atîta copilărie în fulgi, încît îmi vine să ies afară, doar să simt cum mi se așează și se topesc, ca un sărut pe gene. Dar nu ies, mi-aș aduce aminte de niște buze moi care-mi sărutau ochii și-aș plînge, ori eu nu vreau să plîng. Lacrima mea nu-i sățioasă și dulce, ca lacrima lor. E densă, sărată, amară, i-ar pîngări.

Mai bine vă povestesc cum a nins la nunta mea cea falnică, de-a ținut trei zile și trei nopți și-ar mai ține și azi, dacă n-aș fi divorțat între timp.

M-am măritat în noiembrie. Mi s-a părut super tare să mă mut cu viitorul bărbat de ziua lui. Copil prost ce eram! Socrii mei, de fericire că li s-a însurat odrasla, au vrut să facă nunta de Sfîntul Nicolae, dar era complicat, pe post și n-au obținut derogare de la biserică, era timpul prea scurt, așa că am făcut cununia civilă în decembrie și nunta în ianuarie, pe 12. Trebuia să mă pună pe gînduri faptul că eu n-am avut niciun cuvînt de spus, dar copil prost, nu gîndeam cine știe ce pe atunci. M-au aburit că nu au cu ce să țină porcii pînă în vară, cînd mi-ar fi plăcut mie și nu are rost să amînăm, că nici băutura nu ține pînă atunci și doar n-o să vreau vin acru pe masă.

În fine, cert e că a rămas ca ei, doar ei cheltuiau, ei veneau cu nașii, moșii, invitații. Pînă și bani de rochie tot ei îmi dădeau, bașca că m-au dus și la croitoreasă, că nicio casă de modă nu se încumeta să scoată o rochie de mireasă într-un timp atît de scurt. Una s-a încumetat, după ce-am colindat 4 județe să caut material de rochie. Am găsit, într-un final, la Timișoara, o mătase albă, plăcută, din care am luat 12 metri cu gîndul la o rochie amplă, în cloș, cu mîneci laargi și bufante de anii 20. O vedeam cu ochii minții și eram tare încîntată că s-a găsit o croitoreasă mult lăudată să-mi promită că așa va ieși cu siguranță, chiar în termenul acela scurt-scurt. Ce-a ieșit, nu vă arăt, oricum, nimic din ce-am cerut. Noroc că a făcut-o suficient de largă încît am putut băga pe sub ea o cămașă de corp vătuită și izmenele albe, aferente. În fine, despre izmene am mai povestit.

Nunta s-a făcut la cort (cum altfel, iarna?) și-am avut marele noroc ca în săptămîna de înainte de marele eveniment să fie o căldură de-a înviat albina. Cald, frate. Mă și gîndeam că dacă am vremea asta și la nuntă, sunt cea mai fericită. A muncit lumea cu drag la pregătiri și-au fost pregătiri, nu glumă! S-au tăiat 4 porci, o vacă, s-au făcut aperitive, caltaboși, supă cu tăiței de casă, mii de sarmale, fripturi la ceaun, la cuptor, la grătar, cîțiva purcei de lapte copți în cuptorul de pîine și scoși duminică noaptea numai buni de pus pe masa nașului, cozonaci, 8-10 feluri de prăjituri, care mai de care mai aspectuoase și mai savuroase, căldări de țuică fiartă, vin fiert, vin rece, din beci, sifoane, sucuri din sirop de trandafiri făcut de soacră-mea, răsfăț în toată regula, ce mai.

S-a ridicat cortul în drum, lîngă gard, sau adus vreo două basculante de nisip de-au nivelat drumul să nu se-mpiedice lumea cînd joacă și să nu se răstoarne paharele pe masă. Bărbatu-meu i-a făcut instalația electrică, eu cu sora Luminița l-am împodobit cu tot felul de chestii sclipicioase pe care mi le-adusese nea Costinel, fratele mamei, muierile adunaseră de prin sat toate covoarele mișto și căptușiseră cortul cu ele, aduseseră preșuri noi de așezaseră pe bănci, să fie cald mesenilor, pe mese fuseseră așezate paharele cu șervețelul în ele, farfuriile albe cu fața în jos, tacîmurile, ce mai, nunta de vis putea începe.

Și-a început sîmbătă după amiază, cu țuică fiartă, cu lăutarii mari de la Pristol (sau de la Gruia, că nu mai țin minte care erau pe-atunci) și chiote. Orice nuntă serioasă avea lăutari mari și lăutari mici. Lăutarii mici erau ăia de salon, care cîntau la masă. Lăutarii mari erau țărani de-ai locului care se adunau să mai facă și ei un ban la nunți, botezuri, înmormîntări. Ei erau baza, că știau toate obiceiurile, plimbau mireasa prin sat, o duceau la apă, mergeau la biserică, făceau oamenii să iasă la porți. Aveau tobă mare, tobă mică, clarinet, acordeon, trompetă. Uneori se întîmpla să cînte toți aceeași melodie, alteori, nu, dar nimeni nu se supăra atîta timp cît toba mare ținea ritmul sîrbelor.

Pentru sîmbătă am avut o rochie de stofă groasă, vișinie, cu o floare brodată în piept și volănaș pe lîngă gît. Iubeam rochia aia și mă fîțîiam mîndră în ea, de colo colo. Se mai răcorise nițel, dar nu simțeam frigul. Începeau să se adune oamenii, lîngă vatră era cald și-mi plăcea să mă învîrtesc pe lîngă oalele de lut cu sarmale care bolboroseau ușurel pe margine, îmi mirosea deja părul a iarnă și-a sărbători.

Vineri seara mersesem la o coafeză în Gruia, să nu mă mărit cu părul pe spate, ca o țărancă. Deși îmi promisese toată lumea că n-o să-și bată joc de părul meu, m-am trezit mînca-v-aș cu niște sarmale cît pumnul în cap, de parcă le învelise mama și le pusese la foc. Aveam o pleată pîn la fund, a avut de unde le scoate. Îmi mai lăsase, de efect, niște zulufi spiralați de jur împrejur, de arătam ca scoasă din revistele de modă ale anilor 70. Parcă eram Gabi Luncă din nopțile de revelion, dar cu zulufi. Vineri noaptea am dormit în cur, să nu stric zulufii, sîmbătă a venit una cu un ondulator de mi i-a mai încrețit și le-a mai pus fizativ, eram scoasă din cutie, ce mai.

Îi întîmpinam pe nuntați în ușa cortului, îi pupam – Doamne, că atîtea pupături ca la nunta aia, n-am dat de cînd sunt, ăștia erau toți pupăcioși nevoie mare și Doamne ferește să fi lăsat pe vreunul nepupat că se supăra și ieșea scandal -, le zîmbeam frumos, îi invitam la masă, chestii de-astea de gazdă. Din cînd în cînd, mai ieșeam și mă mai ascundeam prin mulțime două minute, să-mi trag sufletul, apoi o luam de la capăt. Lăutarii cîntau de nu ne auzeam om cu persoană, țuica fiartă curgea în valuri, murăturile de pe masă erau numai bune și tot cereau, în scurt timp, lumea toată avea chef de petrecere și-a trecut la joc, bucuria mea.

Jucam pe vremea aia, nimeni nu era ca mine. Ei, în toată nebunia asta, după o săptămînă prea însorită pentru ianuarie, după o zi un pic înnorată și liniștită, a început să ningă. Pe la 21,30 am ieșit să mă răcoresc și pica, rar, cîte un fulg. Rar, rar, ca-n poveste. Din momentul acela n-am mai intrat înăuntru pînă la miezul nopții, cînd s-a pus friptura la masă. Fulgii s-au îndesit și-a prins a ninge liniștit, mărunt, la început, apoi cu niște fulgi mari și deși, ca aripile de fluture.

Ningea ca-n basme iar eu mă învîrteam printre fulgi și mă bucuram ca un copil în bătăile ritmice ale tobei mari, pe cupola mea de sarmale bine tapate s-a așezat, albă, zăpada, fulgii mi se topeau pe față, pe gene, pe limbă, rîdeam cu ei, eram fericită cu ei.

Cînd am intrat înapoi, în cort, aveam rochia udă, părul ud și rimelul începea să curgă pe obraz. M-am dus repede în casă, să-l șterg și m-am întors la petrecere. În scurt timp, din coafura mea elaborată s-a ales praful, zulufii s-au îndreptat și-atîrnau obosiți pe umeri, sarmalele s-au tuflit, dar au rămas întregi datorită măiestriei cu care o idioată de coafeză mi-a încîlcit părul de-am fost nevoită să-l rup jumătate cînd l-am desfăcut. Nu mai aveam ce-i face în momentul acela, noroc că a doua zi urma să pun voalul și acopeream tot dezastrul.

În afară de nașterea copiilor, bucuria acelei ninsori de basm din sămbăta ce-a precedat cununia care m-a legat cu lanțuri într-un ianuarie întunecat, e singura bucurie deplină, reală ce mi-a rămas din întreaga mea căsnicie. Au mai fost cîteva, mărunte, legate de lucruri, întîmplări, nimicuri pe care doar eu le vedeam și le ridicam la rang de bucurii, să-mi iau cîte un strop de fericire cînd și cînd.

Vă povestesc deja de-o oră și tot ninge. Mărunt, des, stabil. Mi-e liniște.

Un gând despre „Ninge

  1. Draga mea… Te și vedeam, cum te învârteai printre fulgi. De oricâte ori aș citi despre asta, povestirea ta mi se pare la fel de proaspătă ca la prima lectură. Și reușești să mă faci să văd totul de parcă aș fi acolo.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.