A adus-o în buzunar. Era cît codița unui iepuraș de pluș cu pete, unghii lungi ca niște ace, urechi mici-mici, ochii rotunzi rimelați, pernuțe roz și pete rotunde pe burtică. Păr nu prea avea, dar de-ar fi avut ar fi arătat ca un minunat ghepard cenușiu împreunat cu un tigru bengalez în miniatură. Ea dormea într-un buzunar, o seringă de plastic plină cu lapte de o culoare maronie în celălalt buzunar.
A întins repede mîna și mi-a vîrît-o sub nas.
– Uite mami ce frumoasă e, vezi, vezi?
– Văd, mamă, e ca un șobolan! Unde-i e mama?
– N-are. Sunt 4 frați, i-a găsit un coleg într-o pungă aruncați în ploaie. Atunci nu avea ochi, acum are deja o săptămînă, i-a deschis!
– Și ce facem, mami, cu ea?
– O creștem, mi-a zis dintr-o suflare.
– Cum, mămică? Asta are nevoie de lapte de la mama ei, nu poate mînca singură. Cum s-o creștem?
– Îi dăm cu seringa, uite, m-a învățat Bogdan! Bogdan era colegul de-i găsise. M-am uitat la ea cum o întoarce cu cracii în sus și i-a apropiat seringa de gură. Arătarea s-a zbătut puțin, a prins seringa cu toate lăbuțele și a început să sugă cu poftă.
– Vezi? Nu e fascninată?
Era atît de entuziasmată că-i străluceau ochii verzi și i se accentuaseră pistruii pe nas.
-Văd, îmi place, e drăguță, dar nu putem să-i dăm lapte din care bem noi, mămică, nu e bun. Eu nu știu cum se face laptele pentru ea.
Am luat-o în mînă, am mîngîiat-o puțin pe burtica umflată și-a început să toarcă. M-a topit.
– Hai că încerc s-o cresc și pe ea cum te-am crescut pe tine. Pe atunci habar n-aveam că era lapte special pentru pisoi, încă nu se dezvoltaseră pet-shopurile ca acum și sinceră să fiu nici banii nu ne dădeau afară din casă, abia venisem în București, stăteam cu chirie, aveam multe cheltuieli pe care să le acopăr singură. I-am îndoit laptele cu ceai de mentă pînă cînd a crescut puțin mai mare de-a început să mănînce singură. Cînd îi era foame avea un țignal de scula în picioare blocul pînă la etajul 9, cînd era sătulă era iepurașul pe baterii duracell, nu obosea niciodată. N-a crescut ca din apă, era tot o răgălie cu burtica mare, poate pentru că avea părul foarte-foarte scurt. Parcă era îmbrăcată în piele vopsită, nu cu blăniță, ca orice pisicuță. Ne-a intrat pe sub piele imediat.
Era vară, soare, cald, vreme incredibilă de plajă așa că ne-am făcut noi planul să mergem la plajă în duminica următoare, numai că fiu-meu plecase pentru cîteva zile iar noi nu ne înduram să lăsăm răgălia singură în casă. Avea trei săptămîni de cînd era la noi.
Ne-am codit un pic, nu voiam nici să rămînă una acasă să plece cealaltă singură la ștrand, pînă la urmă ne-am hotărît. Am împachetat prosoapele de plajă, am luat apă, fructe, am îmbrăcat costumele de baie pe sub haine și-am pus pisica deasupra, în sacoșă.
A fost cuminte, n-a dat niciun semn pînă am plătit biletele și-am trecut de poartă, dormea legănată pe prosoape. Cum am ajuns la șezlonguri și-am pus sacoșa jos, cum au apucat-o urletele. Își făcuse fata siesta, voia mîncare. Noi nu luasem nimic, dar nimic pentru ea. Am mutat-o din brațele mele în brațele fiică-mii, am încercat s-o mîngîiem, s-o păcălim, pas de-o liniștește, urla de parcă voiam s-o jupuim de vie, de se uita tot ștrandul la noi.
Pînă la urmă mi-am călcat pe inimă, m-am dus la grătarul de unde fumul înnebunea corpurile încinse și unde curgea berea în valuri, am stat la coadă și-am cumpărat un mic. L-am rupt bucățele și i-am dat fiarei. O jumătate de mic a halit. Lua bucățica de carne din mîna mea de parcă nu mîncase nimic de cînd o făcuse mă-sa și mă mîrîia amenințător dacă încercam s-o fac să înghită mai încet. S-a săturat, s-a întins pe mijlocul șezlongului și și-a făcut siesta de parcă acolo era locul ei și nicăieri în altă parte n-ar fi dormit mai bine. Eu a trebuit să-mi întind prosopul alături, pe pămînt, să nu deranjez diva.
A fost cea mai mișto zi de plajă. La plecare fiică-mea deja îl agățase pe Don Juan-ul ștrandului, cel care știa să sară artistic în apă și să-și etaleze mușchii de mureau fetele toate după pătrățelele lui. Numai el nu a reușit s-o agațe pe ea.