Retrăiesc de câteva zile senzaţia pe care am avut-o mult timp după ce mi-am făcut blog. La început eram atât de singură pe aici că mi s-a părut că vorbesc doar cu mine. Primele postări de pe vechiul blog stau şi acum mărturie. Mi-l luam confident şi-i spuneam tot ce mă apăsa. Nu ştiam să găsesc bloguri cu care să-l împrietenesc, wordpress-ul mă ducea doar pe cărări pline de tot felul de oameni religioşi de altă naţie.
Apoi, habar n-am cum, căile s-au deschis şi-au apărut oameni ca mine, care scriau mişto de tot şi aveau bloguri frumoase, puse la punct. M-am abonat şi m-au făcut să mă simt mică de tot. Când s-au abonat şi ei la mine mi s-a părut că lumea mea s-a luminat. Când a apărut primul like mi s-a părut că trăiesc un vis. Cum, se putea să placă cuiva ce scriam eu acolo? De ce, că era doar durere. Da, câţiva ani blogul acela a fost doar durere, acesta este unul din motivele pentru care am vrut să-l las în urmă. Când o postare (habar n-am care) a atins 10 like-uri am crezut că-s la apogeul aprecierii, stima de mine a crescut la cote maxime. Habar n-aveam eu cu ce se mănâncă like-urile alea şi ce să fac să le atrag, eram fericită că îmi găsisem o mână de prieteni care rezonau la ceea ce le spuneam eu. N-am căutat niciodată trafic, nici poziţii în statistici, nici premii sau mai ştiu eu ce recunoaştere în lumea asta a bloggerilor. Nici n-am ştiut ce să fac nici n-am ţinut neapărat să ajung în top.
Când a apărut primul comentariu eram deja în al nouă-lea cer, iar când Bursucel s-a oferit să mă înveţe cum să postez un videoclip eram deja leşinată de drag. Hmmmm… Bursucel. Trebuie să mă opresc puţin aici, că ea a devenit în timp şi reală, palpabilă şi nu pentru c-aş fi eu cine ştie ce deschisă, ci pentru că ea e un munte de frumuseţe interioară şi exterioară şi s-a ţinut de capul meu până am băut prima cafea împreună. E singura pe care am reuşit s-o cunosc şi în realitate. Poate pentru că eu sunt o fire introvertită, timidă, care rar iese din coconul ei sigur. Nici nu ştiu de ce n-o fac mai des, că de fiecare dată am cunoscut oameni minunaţi când am ieşit. Mi-a rămas cea mai dragă prietenă şi-mi lipseşte enorm de când s-a mutat peste ocean.
Pe vechiul blog ajunsesem să am vreo 600 de abonaţi şi nici nu ştiu cum de am ajuns să-i atrag. Când am făcut noul blog v-am adus pe unii din voi cu mine. Nu am reuşit să import toată lista, nu mă pricep la chestii din astea şi nici nu mi-am bătut capul, nu pentru că-s total atehnică, ci pentru că timpul îmi este din ce în ce mai limitat. Acum am atins 55 de abonaţi, unii din voi chiar mă citiţi şi sunteţi cu toţii oameni atât de mişto care scriu aşa bine, că nici nu mai ştiu ce-a dat peste mine.
Acum, că am ajuns aici şi-mi dau seama că spun lucruri fără cap şi coadă, vreau de fapt să vă mulţumesc pentru prezenţa voastră, pentru că vă rupeţi din timp să citiţi ceea ce scriu, uneori să şi comentaţi, pentru că existaţi. Nu ştiu ce-am făcut să vă merit, dar ceva trebuie să fac şi eu bine din moment ce-aţi venit şi-aţi rămas în casa mea. Vă îmbrăţişez cu drag, aşa, virtual deocamdată. Să mă iertaţi dacă nu tot timpul sunt pe fază cu răspunsurile şi cu articolele voastre, tot timpul, nemernicul e de vină. Ba nu, mint, el săracul e cât e, statul şi ministerul de finanţe sunt de vină că mi-l mănâncă cu tot felul de aberaţii pe care le visează nişte nenorociţi noaptea şi ni le pun nouă, contabililor, în cârcă, ziua.
Hai că vă las, v-am ţinut oricum prea mult. Să aveţi o săptămână mişto de tot! De aici, din colţişorul meu, un om mic vă are pe toţi în inima lui mare.
Amăgiri 
Eu nu scriu, doar citesc…Iar tu scrii atât de frumos încât nu aş putea să nu te citesc. Te citesc de la început şi-mi eşti tare dragă. Îmi era drag şi Bursucelul, dar dacă nu mai e public blogul ei…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, Ana. 🙂
Bursucel trece prin altă etapă a vieţii ei, nu mai are nici timp şi nici dispoziţie pentru blog, din păcate. Sper şi eu să revină, aştept.
ApreciazăApreciază
Dacă nu erai era mai goală blogosfera.
Mulţumesc!
Săru’mîna!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu mulţumesc din suflet. Te îmbrăţişez. 🙂
ApreciazăApreciază
Să nu te mire prezența atâtor oameni acolo, pe vechiul blog, iar mai nou aici. Frumosul se adună în scrierile tale, chiar și în cele triste, iar unele chiar dureroase.
Cred că am mai spus asta, alături de Mircea, ai fost printre primii deținători de bloguri pe care i-am citit și la care m-am abonat. Abia apoi am început să scriu și eu. Între timp, am trecut pe la mulți pe bloguri, pe unii încă îi mai urmăresc, pe alții i-am abandonat (de ce oare?), iar alții au dispărut din spațiul virtual.
Știi că am scris în mai multe rânduri despre cercuri, tabere, caste,… Ne adunăm după afinități, tot ele făcându-ne să rămânem alături. Ne schimbăm cu trecerea timpului, dar esența rămâne aceeași.
Îți urez ca blogul acesta să cunoască popularitatea dorită de tine și să aibă urmăritorii așa cum îi dorești tu!
Mulțumesc pentru că exiști și pentru că scrii așa cum o faci!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu îţi mulţumesc pentru tot, Mugur. 🙂 Tu eşti unul din cei de care m-am sprijinit de multe ori, chiar dacă nu ţi-am spus-o.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc!
Mă flatează și mă obligă această declarație a ta.
ApreciazăApreciază
Când gazda-i primitoare şi „bucatele” numai bune pentru suflet, normal să vină mulţi musafiri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te înțeleg perfect, pentru că am trecut și eu prin aceleași stări, și mai trec. În fiecare zi am măcar un motiv de bucurie de pe urma blogului. Îți doresc să fii și tu mereu mulțumită! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc mult, Petru! 🙂 O să fiu, mi-a adus multe satisfacţii mediul ăsta şi mai ales mi-a scos în cale oameni minunaţi ca voi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pentru numita Bursucel vin și eu cu o mărturie. Dacă nu o întâlneam în peisaj probabil îmi abandonam definitiv blogul. Nu știu, poate avea acel talent de a împrăștia speranță în jur.
Dumneavoastră, dacă nu cumva vă confund (și regret dacă), v-ați schimbat mult dispoziția, dar arta nu. În sensul bun al cuvântului, desigur.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bursucel e o minune ce stie să dăruiască zâmbete şi să-ţi dea energie ca nimeni alta. Şi habar n-am de unde are atâta putere, e doar o mână de om. 🙂 Of, e clar că mi-e dor de ea.
Dispoziţia mea… da, am trecut de o perioadă urâtă tare.
Mulţumesc pentru apreciere, contează enorm din partea unui om al cărui stil îmi place sincer şi m-ar onora dacă aş fi doar „tu, Lucia”, aşa cum sunt pentru toţi prietenii mei. 🙂
Bună dimineaţa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pluralul de politețe mi se pare mai firesc. Nu are a face cu lipsa de familiaritate și distanța impusă. Când un cunoscut îmi reproșează „domnia” îl întreb: Vreți să vorbim între noi ca regii sau ca țăranii? Dar și țăranii aveau formulele lor de politețe foarte stricte.
Vă mulțumesc, așadar 🙂 Pot să fiu cât se poate de prieten și cu un om căruia îi spun „dumneavoastră”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 Atâta timp cât prietenia rămâne, „dumneavoastră” mă onorează. Sper doar să fiu la înălţimea lui.
ApreciazăApreciază