În casă, moleşită de căldură, cu o durere mare în ceafă, Măria şi-a pus un pic capul pe pernă şi-a închis ochii. Nici o umbră nu i-a întunecat gândurile, în afara durerii ce-i devenise chiriaş permanent. În sobă ardea vesel focul, pe plită fierbea bolborosind oala cu sarmale, pe margine stătea la cald cana de ceai din care să se încălzească Mărin când o să termine treaba. Miroasea a pâine proaspătă, sarmale, cozonac dospit şi-a Crăciun.
O maşină a oprit într-un târziu la poartă. Din ea au coborât vesele două fete blonde, cu ochi mari şi zâmbete luminoase. Au deschis poarta cu zgomot şi au alergat fericite pe alee. Câinele a lătrat vesel în lanţ. Când au ajuns la uşă şi-au scuturat încălţările cu zgomot şi au strigat:
– Maamaaiiieee! Taataaiiieee!
Bătrâna a auzit şi s-a trezit speriată. „Au venit copiii şi eu n-am terminat nimic!” De emoţie a apuca-o tremuratul. S-a ridicat cu greu de pe pernă şi a ieşit să-şi întâmpine odoarele.
– Da, maie, scumpele mele! E aici măiţa voastră!
_ Săru’mâna, mamă! Gata pregătirile?
– Aproape, muică! Aproape! Ajunserăţi şi voi! Hai să vă-ncălziţi un pic c-oţi fi osteniţi de pe drum!
– Acuşica, să descărcăm şi noi bagajele. Da tata unde e?
– Era pe bătătură pe la oi, făcea un pic de curăţenie.
Stela îşi aruncă ochii peste gard. Bătătura e goală.
– Nu se vede.
– O fi plecat cu gunoiul. Căruţa este?
– Da, e. Lasă că-l găsim noi! Hai Dorele să descărcăm porbagajul.
Dorel se conformează. Nu înainte de a-i da un îndemn soacrei.
– Mămică, vezi de pune şi mata să fiarbă nişte ţuică de-aia de-a bună, de-a pus tataie deoparte astă-vară. Mi-e sete!
Adevărul e că i se cam uscase gâtul de când nu băuse nicio înghiţitură de alcool. Până nu şi-au luat maşină abia îl aduna nevasta de prin şanţuri. Când s-au văzut cu maşina în faţa blocului, femeia i-a spus scurt:
– Din momentul ăsta, dacă mai bei, te-ai lins pe bot de tot. Ori te cuminţeşti, ori te las în şanţ. Eu nu voi pune în veci mâna pe volan să te aduc acasă.
Dorel nu a fost prost s-o asculte din prima. A dat din cap, a mormăit un „bine, bine” şi a doua zi s-a prăbuşit într-o margine de dâmb, undeva în drum spre casă. Acolo şi-a petrecut noaptea. Dimineaţa, când s-a trezit, nu mai avea nici pantalonii, nici pantofii, nici paltonul. Era plin de noroi din cap până în tălpi şi îngheţat bocnă.
Când a ajuns acasă, a bătut la uşă până au ieşit vecinii de l-au potolit şi-au rugat-o pe Stela să-l primească, luându-şi ei angajamentul că avea să fie ultima oară când Dorel venea beat acasă. Ea a deschis, el a intrat, a făcut o baie şi s-a băgat în pat. S-a trezit la spital, după o săptămână. Singur. Făcuse aprindere la plămâni de la noaptea petrecută în frig. S-a întors acasă mai slab cu zece kg şi palid ca un mort. Stela s-a pus în în faţa lui cu toate cele 120 de kg şi mâinile în şold şi l-a întrebat:
– Mai bei?
– Mă. muiere, tu ce vrei să spui io acu? Că nu mai beau în viaţa mea nimic? Ştii bine c-ar fi minciună.
– Bine. Ai voie să bei acasă, câte un pahar pe seară şi doar dacă beau şi eu cu tine. În cârciumă nu mai ai ce căuta.
Dorel era prea slăbit în momentul ăla să se certe cu ea. A dat din cap, resemnat. A mai zăcut o săptămână în patul din dormitor, străin în propria casă.
O singură dată a încercat să-i tragă o bătaie, să-l ştie de bărbat. A reuşit să-i dea vreo doi pumni. Ea s-a smucit, a dat cu el de perete, i-a înfipt mâna în gât şi l-a ţintuit acolo până a început să se zbată ca un pui de găină. Era să facă pe el. Zdrahoana nu zicea nimic, doar îl fixa cu privirea, strângea degetele ca pe o menghină în jurul gâtului lui şi-l fixa cu ochii pe jumătate închişi în timp ce din colţul gurii îi curgea un firicel de sânge şi locul unde el o lovise cu pumnul începea să se umfle şi să se învineţească. Parcă era hotărâtă să-l bage cu totul în zidul de beton şi să-l uite acolo. I-a dat drumul brusc, el s-a prăbuşit pe podea şi ea i-a mai tras un picior în boaşe.
– Data viitoare te omor.
Atât i-a spus, iar pe el l-au trecut fiori reci pe şira spinării.
Doar la socru-său îşi mai permitea să bea şi el liniştit. Ştia că, de faţă cu bătrânul, Stela nu va zice nimic.
De aceea era şi aşa vesel când se grăbea să descarce porbagajul şi să plece în căutarea socrului, cu care să se cinstească şi el ca omul, după o prea lungă abstinenţă.

Va urma